I. Relieful şi societatea omenească
Relieful reprezintă în primul rând suportul pe care trăieşte şi-şi desfăşoară activitatea societatea omenească.
Relieful este un suport:
a) solid;
b) cu numeroase neregularităţi;
c) în modificare continuă datorită:
– forţelor interne;
– proceselor de modelare externă;
– activităţii transformatoare a omului.
II. Omul şi vulcanismul
După cum ştim, regiunile vulcanice se suprapun rifturilor, zonelor de coliziune şi subducţie (care generează masive muntoase vulcanice).
Regiunile vulcanice oferă:
a) materiale de construcţie;
b) un substrat pe care se dezvoltă soluri foarte bune;
c) energie geotermală.
Regiunile vulcanice implică şi riscuri pentru populaţia care trăieşte în apropierea acestora.
Activitatea vulcanică creează:
a) curgeri de lavă;
b) curgeri de noroi;
c) inundaţii (în regiunile unde vulcanii sunt acoperiţi de zăpezi sau gheţari);
d) nori de fum şi praf vulcanic;
e) cutremure ş.a.
III. Omul şi eroziunea terenurilor
Eroziunea terenurilor constă în:
a) dezagregare;
b) descompunere;
c) transport;
d) depunere etc.
Cunoaşterea mecanismului eroziunii terenurilor are numeroase implicaţii în:
a) construcţiile urbane;
b) căile de comunicaţie;
c) utilizarea agricolă a reliefului.
Soclurile vechi, rigide, au o eroziune moderată.
Regiunile de orogen sunt supuse unei modelări accentuate.
Bazinele sedimentare sunt spaţii de acumulare a materialelor erodate.
În multe situaţii, intervenţia omului contribuie la accelerarea eroziunii.
Cauzele eroziunii accelerate sunt:
a) despăduririle;
b) suprapăşunatul;
c) culturile intensive.
În sens contrar, omul poate contribui la diminuarea eroziunii prin:
a) terasarea versanţilor;
b) plantarea vegetaţiilor;
c) exploatarea agricolă a terenurilor prin metode agrotehnice ştiinţifice.
IV. Omul şi resursele scoarţei terestre
La suprafaţa scoarţei terestre sau la adâncimi foarte mici există resurse importante utilizate în economie.
Resursele pot fi:
a) minerale (minereuri feroase şi neferoase);
b) energetice (hidrocarburi, cărbuni etc.);
c) substanţe nemetalifere (sare, roci de construcţie etc.).
Pe soclurile continentale există:
a) minereuri de fier;
b) uraniu;
c) diamante;
d) roci de construcţie;
e) minereuri neferoase.
La marginile mai coborâte există:
a) cărbuni superiori.
În regiunile orogenezei alpine sunt specifice:
a) minereuri neferoase;
b) roci de construcţie;
c) sare;
d) sulf;
e) resurse geotermale.
În bazinele sedimentare s-au acumulat:
a) mari rezerve de hidrocarburi.
V. Omul şi cutremurele de pământ
Cutremurele de pământ sunt mişcări bruşte ale scoarţei produse de rearanjarea straturilor în interiorul litosferei, la adâncimi mai mici sau mai mari.
Locul unde se produce dislocarea straturilor se numeşte hipocentru (sau focar).
Proiecţia cea mai apropiată la suprafaţă se numeşte epicentru.
Problema principală pusă în faţa oamenilor este înţelegerea mecanismelor de producere a cutremurelor pentru a putea fi prevenite eficient urmările lor.
Cele mai multe cutremure foarte puternice urmăresc:
a) marginile plăcilor tectonice;
b) regiunile în ridicare, cu mobilitate activă.
Cele mai cunoscute şi mai puternice cutremure din ţara noastră se manifestă în zona de curbură a Carpaţilor (zona Vrancea).
Ele îşi au originea la adâncimi de 80-120 km (fiind la scara terestră intermediare) şi sunt datorate deplasării unor subplăci (fragmente de plăci) tectonice.
Exemplu de exploatare a resurselor scoarţei terestre
