Mediul înconjurător
Mediul înconjurător reprezintă totalitatea elementelor, proceselor şi fenomenelor naturale, precum şi a celor introduse de om ce caracterizează un anumit teritoriu şi în care-şi desfăşoară activitatea societatea omenească.
Deci mediul înconjurător se suprapune în cea mai mare parte cu mediul geografic, dar cuprinde şi fenomenele indirecte datorate activităţilor umane şi, de aceea, omul este direct responsabil pentru elementele introduse în mediu.
Economiştii, referindu-se la efectele activităţilor economice care cad în afara sistemului de piaţă, le numesc externalităţi. Externalităţile pot fi clasificate după natura lor în externalităţi de producţie şi de consum; după sens pot fi externalităţi pozitive şi negative, iar după formă există externalităţi monetare şi tehnologice.
Poluarea mediului înconjurător
Acţiunea unor factori naturali (precipitaţii torenţiale, cutremure, erupţii vulcanice etc.) sau antropici (poluare, eroziunea terenurilor etc.) determină degradarea mediului înconjurător prin modificarea anumitor caracteristici ale elementelor sale cu influenţe negative asupra condiţiilor de viaţă şi muncă ale oamenilor.
Prin urmare, poluarea mediului înconjurător este o externalitate negativă, care ţine atât de producţie, cât şi de consum şi devine o problemă strategică de a cărei rezolvare depinde nu numai prezentul, ci şi viitorul omenirii.
Iată de ce ocrotirea sau protejarea mediului reprezintă nu numai o problemă a antreprenorilor, ci a tuturor cetăţenilor. Tot mai mult, firmele conştientizează faptul că durabilitatea unei afaceri nu înseamnă numai protecţia consumatorilor prin oferirea de produse de calitate, ci şi protecţia mediului în care trăim şi ne desfăşurăm activitatea. Protecţia mediului devine o problemă ce ţine de „etica în afaceri”.
Chiar dacă în zilele noastre atenţia este îndreptată spre problemele de mediu, iar guvernul abordează subiectele „verzi”, degradarea mediului continua să se accentueze.
Domeniile poluării mediului
– poluarea aerului prin intermediul activităţilor industriale (metalurgie, energie electrică obţinută în termocentrale pe bază de cărbune şi gaz metan, chimie etc.), transporturilor, accidentelor tehnologice, arderea substanţelor organice, activitatea urbană şi rurală (încălzirea tradiţională a locuinţelor, arderea deşeurilor menajere etc.)
– poluarea apelor cu produse petroliere, de către industria chimică, zootehnică etc.
– eroziunea terenurilor este datorată exploatării agrotehnice neraţionale (despăduriri, suprapăşunat, practicarea unor trasee de drumuri perpendiculare pe versanţi etc.)
– defrişarea suprafeţelor forestiere mai ales în zonele de deal şi de munte.
– poluarea sonoră (limita inferioară a sunetelor perceptibile este 0 decibeli, iar sunetele care depăşesc 100 dB pot afecta urechea umană)
– poluarea radioactivă presupune introducerea în mediu a unor substanţe sau deşeuri care duc la creşterea radioactivităţii peste limitele admise.
– poluarea solului presupune introducerea în sol a unor substanţe care modifică circuitele naturale şi compoziţia solului ce au consecinţe negative asupra fertilităţii sale.
În unele regiuni cu industrializare accentuată, dar în care există dezinteres faţă de calitatea mediului, există o degradare maximă ca urmare a combinării factorilor care generează poluarea.