Perspective tipologice asupra romanului românesc
Reconstituind lumea funcţională a romanului românesc din perspectiva autor-narator-personaj, Nicolae Manolescu a constatat existenţa a trei posibile tipare narative: romanul doric, romanul ionic şi romanul corintic.
Romanul doric
Romanul doric denumeşte naraţiunea tradiţională din a doua jumătate a secolului XVIII-lea, romanul din secolul următor şi romanul românesc din prima jumătate a secolului al XX-lea.
Caracteristici ale naraţiunii
– prezenţa unei voci auctoriale şi a unui narator înzestrat cu omniscienţă; viziunea auctorială;
– relatarea evenimentelor la persoana a treia singular; epic, logică, continuitate;
– prezentarea locului şi timpului acţiunii fără ca naratorul să fie prezent în vâltoarea evenimentelor.
Exemple
– romanele scrise de Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Gib Mihăescu, Marin Preda ş.a.
Romanul ionic
Romanul ionic este caracterizat prin „psihologism şi analiză„.
Trăsături
– naratorul sau un personaj reflector relatează evenimentele la persoana întâi singular, înfăţişează personajele, prezintă locul şi timpul acţiunii;
– naratorul ştie tot atât cât ştiu personajele, relatează numai ceea ce vede, ce aude şi prezintă doar evenimentele în care este implicat efectiv sau la desfăşurarea cărora asistă;
– autenticitate, intimitate;
– eroul ca subiect; psihologism; narator-personaj.
Exemple
– romanele scrise de Hortensia Papadat-Bengescu, Mircea Eliade, Anton Holban, Mihail Sebastian, M. Blecher, Camil Petrescu.
Romanul corintic
Romanul corintic devine „alegoric, mitic, fantezist, exotic sau pur şi simplu livresc„.
Elemente distincte
– ironia, parodicul, viziunea caricaturală asupra lumii.
Exemple
Modalităţile de construcţie corintice sunt vizibile în scrierile lui Urmuz, Mateiu Caragiale, Ştefan Bănulescu, Mircea Horia Simionescu ş.a.