Legea intensităţii
Legea intensităţii a fost una dintre primele legi descoperite în psihologie. În laborator, s-a constatat că un excitant produce o senzaţie numai dacă atinge o anumită intensitate care depăşeşte un anumit prag, denumit prag minimal absolut.
Legea adaptării
Legea adaptării se referă la modificarea sensibilităţii analizatorului sub acţiunea repetată a stimulului. Astfel, dacă un stimul slab acţionează mai multă vreme, adaptarea se realizează în sensul creşterii sensibilităţii.
Legea sensibilizării
Legea sensibilizării constă în creşterea sensibilităţii unui analizator datorită interacţiunii sale funcţionale cu ceilalţi. Aşa de exemplu, substanţele dulci acrişoare cresc capacitatea de adaptare în trecere de la lumină la întuneric. Dacă se spală faţa cu apă rece, creşte acuitatea vizuală.
Legea contrastului
Legea contrastului senzorial constă în scoaterea reciprocă în evidenţă a doi stimuli cu caracteristici contrare. S-a constatat că în structura fiecărui analizator există mecanisme speciale de accentuare a contrastului şi deci de optimizare a receptării stimulilor.
Sunt două feluri de contrast:
a) contrastul succesiv care constă în creşterea sensibilităţii pentru excitantul care urmează, aşa cum este cazul cu relaţia dintre un sunet mai înalt care urmează unuia mai jos;
b) contrastul simultan ce se realizează cel mai mult în cadrul sensibilităţii vizuale, cum ar fi negru pe galben, verde pe alb, verde pe roşu.
Legea sinesteziei
Legea sinesteziei constă în faptul că stimularea unui analizator produce efecte senzoriale specifice într-un alt analizator, deşi aceasta nu a fost stimulat. De exemplu: o stimulare sonoră muzicală poate produce şi efecte de vedere cromatice şi invers. În limbaj curent se spune că unele sunete sunt catifelate, unele culori sunt dulci etc. Sinestezia pare a fi o premisă a dotaţiei artistice în pictură, muzică, coregrafie.
Legea compensaţiei
Legea compensaţiei constă în faptul că insuficienta dezvoltare a unei modalităţi senzoriale sau chiar lipsa ei duce la perfecţionarea alteia care preia funcţiile celei dintâi. De exemplu, persoanele lipsite de văz îşi dezvoltă mult sensibilitatea tactilă şi olfactivă.
Legea semnificaţiei
Legea semnificaţiei se referă la faptul că dacă un stimul este foarte important pentru o persoană, atunci el este repede şi bine recepţionat chiar dacă intensitatea lui este mai mică. La animale, semnificaţia rezultă din valoarea biologică a stimulilor. La om se adaugă şi o semnificaţie socio-culturală şi profesională. De exemplu, un mecanic auto cu experienţă, sesizează cu uşurinţă modificări ale zgomotelor motorului.