Vecernie de Nichifor Crainic
Pe-aici, în sus, e schitul la capăt de colnic.
L-a zugrăvit pe vremuri Ilarion cel drept
Cu sfinţi între ştergare de galben borangic
Şi sfinte-mpodobite cu icuşari pe piept.
Auzi, un clopot mişcă văzduhul peste munţi
Şi se bolteşte-n sunet cât cerul de mărgean
De dincolo de lume te-ndeamnă să renunţi
O taină fără moarte la veacul pământean.
Vom asculta din strană vecernia-n sobor
Când intră-n schit odată cu pasul serii lent
În murmure ca zvonul albinelor în zbor
Năluci călătorite din Vechiul Testament.
Cu aur pe odăjdii, îmbălsămaţii tei
Vor îngâna soborul prin geamurile mici.
Eu recita-voi Psalmul sublim 103,
Iar tu Lumină lină ma-ş bucura s-o zici.
Când, la sfârşitul slujbei, vom săruta sfios
Argintul sfintei scoarţe de Evangheliar,
Ne va părea o clipă că ne-a zărit Hristos,
Mişcând încet perdeaua intrării în altar.
Toaca de Rodica Cicârdel Teodorescu
Va începe ploaia..
Picătură cu picătură,
Strop cu strop,
Până va dezlănţui sub cupola lumii
Grindină în potop…
Strop cu strop,
Vocea lemnului curat
Izbind în lemn curat,
Îşi ţese cântecu-n ecoul
Necurmat…
Chemarea Domnului în Infinit
S-a pornit
În fluviu nezăgăzuit…
Lutul se uneşte în vâltori
Chemând Divinul de dincolo de nori,
Să-şi coboare plasă
De ploaie mănoasă
Până ce-n suflete se-nfiripă
Sămânţă de lumină
Şi toată firea se adună
Şi se-nchină…
Singurătate de Nichifor Crainic
Ascult la miază-noapte: fierbe ura,
Ascult la miază-zi: m-ar vrea răpus
Şi clănţăne o haită în apus
Când namila din zori îşi căscă gura.
O, Doamne, mântuirea mea-ntre naţii!
Eu vin prin vântuieli de uragan
Din geniul mediteranean, –
Sub lauri antic mi-au rămas penaţii.
Sunt robul tău, românul anonim,
Şi-n urma bizantinelor cupole
Port sângele Eternei Metropole
Şi mirul Noului Ierusalim.