Istorie – Dicţionar
Inscripţie votivă – inscripţie dedicată zeului, divinităţii;
Fariseu – evreu, membru al unei grupări care respectă cu stricteţe ritualul religios;
Religie sincretică – religie care reuneşte într-o doctrină coerentă influenţe venite din alte religii;
Templul lui Solomon – edificiul sacru al poporului evreu, înălţat de regele Solomon (964-924);
Apostoli – cei 12 discipoli ai lui Hristos; misionari de la începuturile creştinismului;
Conciliu ecumenic – adunarea universală a episcopilor din imperiu;
Episcop – în comunităţile creştine timpurii, prelat de rang superior, fără atribuţii precizate;
Basileu – rege, în greacă, şi desemnează pe şefii politicii din lumea greco-romană, dar şi din cea „barbară”;
Boii şi tauriscii – triburi celtice;
Rege clientelar – în concepţia Romei, un stat aflat în sfera ei de influenţă şi care îi este aliat fidel;
Popor neolatin – popor desprins din lumea romană, care vorbeşte o limbă ce are la bază latina;
Retoromani – mic grup romanic din sud-estul Elveţiei, ce coboară din vechea populaţie romanizată din provincia Rhaetia, de pe Dunărea superioară;
Substrat lingvistic – cuvinte ce îşi au originea în limba vorbită de populaţia absorbită de romani (celţi, daci etc.);
Adstrat/suprastrat lingvistic – cuvinte ce ţin de limba grupurilor suprapuse popoarelor neolatine (germani, slavi) şi asimilate de romanici;
Arian – rit creştinesc îmbrăţişat de neamurile germanice de la Dunăre, în opoziţie cu ortodoxia („dreapta credinţă”), confesiunea romanilor;
Blachi, vlahi, blaci, olahi – termeni etnici prin care vecinii îi definesc pe români şi care au ca arhetip germanicul walch-walach, ce-i desemna pe oamenii de limbă latină;
Rumâni, rumeri, armâni – numele prin care neolatinii din Europa sud-estică se autodefinesc încă de la sfârşitul Antichităţii, care continuă termenul romanus;
Troian – la origine, în română, valuri de pământ de apărare înălţate de împăratul Traian, de la numele căruia derivă cuvântul.
Dicţionar istorie
