I. Omul – o problemă pentru om
Încă din antichitate, omul şi-a pus întrebări care vizau:
a) originile sale;
b) natura sa;
c) destinul său.
Omul a devenit astfel o problemă pentru om.
II. Cunoaşte-te pe tine însuţi!
Socrate a făcut primul pas prin orientarea viziunii filosofice spre cunoaşterea omului.
Maxima lui Socrate Cunoaşte-te pe tine însuţi! a contribuit la sporirea câmpului reflecţiei filosofice prin includerea problematicii umanului în câmpul de interes al investigaţiei filosofice.
De-a lungul istoriei filosofiei, maxima a fost reluată de numeroşi filosofi şi nici măcar astăzi nu şi-a pierdut forţa şi actualitatea.
III. Natura umană
Omul şi problematica naturii umane reprezintă una dintre problemele cardinale ale filosofiei.
Etimologic termenul de natură provine din limba latină, din verbul nascor, a naşte.
Prin natură umană înţelegem ceea ce este comun tuturor oamenilor.
Natura unei persoane desemnează doar ceea ce singularizează individul de ceilalţi semeni ai săi.
IV. Ce este omul
Natura şi locul omului în lume, cunoaşterea, libertatea, dreptatea etc. constituie teme care nu pot fi abordate decât în legătură cu omul.
Astfel, filosoful german Immanuel Kant, pentru a răspunde la întrebarea Ce este omul?, a identificat trei mari direcţii care vizau:
1) cunoaşterea – Ce pot să ştiu?
2) morala – Ce trebuie să fac?
3) relaţia cu divinitatea – Ce-mi este îngăduit să sper?
Cele trei întrebări se subsumează întrebării Ce este omul?, deoarece în jurul omului pivotează totul.
Statuia filozofului grec Socrate
V. Antropologia filosofică
Termenul de antropologie este folosit încă din 1596 (în limba greacă antropos înseamnă om).
Preocupările referitoare la explicarea naturii umane sunt de o vârstă cu filosofia.
La începutul secolului trecut filosoful Max Scheler impune numele de antropologie filosofică pentru preocupările legate de definirea naturii umane.
VI. Omul – cea mai nobilă fiinţă din cosmos
La început omul era socotit simplă parte a naturii, asemenea tuturor obiectelor (presocraticii).
Odată cu orientarea cunoaşterii filosofice spre lumea interioară a omului, filosofii au considerat că înţelegerea acestuia poate constitui o cale de acces spre descifrarea secretelor universului.
În acest sens, universul a fost caracterizat drept o lume mută inconştientă în raport cu omul.
Omul, deşi este cea mai slabă, cea mai fragilă fiinţă din cosmos, este cea mai nobilă, deoarece este înzestrată cu raţiune.
Raţiunea îl face pe om conştient de poziţia sa în univers.