Raţionamentul, Tipuri de raţionamente

Raţionamentul

În raport cu termenii sau propoziţiile, raţionamentele (inferenţele) reprezintă forme logice mai complexe şi totodată şi operaţii logice cu propoziţii. Ceea ce în logica tradiţională se numeşte raţionament, în logica modernă se numeşte inferenţă şi argument sau tehnică de argumentare în logica contemporană (cel puţin în logica anglo-saxonă).

Raţionamentul este operaţia logică prin intermediul căreia din propoziţii date numite premise este derivată o altă propoziţie numită concluzie.

Pentru ca o sumă de propoziţii să constituie un raţionament, trebuie îndeplinite, simultan, condiţiile:
1. Unele propoziţii sunt date (premisele care pot fi adevărate sau false).
2. Din premise rezultă o propoziţie nouă numită concluzie.
3. Premisele trebuie să constituie un temei suficient sau necesar pentru derivarea concluziei (nu mai este necesar nimic altceva pentru derivarea concluziei).
4. Concluzia trebuie să constituie consecinţa suficientă sau necesară a premiselor, adică concluzia trebuie să urmeze din premisele date.

Raţionament, Tipuri de raţionamente

Tipuri de raţionamente

1. După direcţia procesului de inferenţă între general şi particular, există inferenţe deductive şi inductive (nedeductive).

Inferenţele deductive sunt acelea în care dintr-un anumit număr de premise este derivată o concluzie care este la fel de generală sau mai puţin generală decât premisele din care a fost obţinută (concluzia nu spune mai mult decât spun premisele din care a fost obţinută).

Inferenţele inductive sau nedeductive sunt acelea în care concluzia este mai generală decât premisele din care a fost obţinută şi chiar dacă premisele sunt adevărate, concluzia obţinută, rămâne, totuşi, probabilă.

2. După numărul premiselor din care se obţine concluzia, inferenţele deductive pot fi imediate şi mediate.

O inferenţă deductivă este imediată dacă şi numai dacă concluzia este derivată direct dintr-o singură premisă, fără nici un alt pas intermediar.

O inferenţă deductivă este mediată dacă şi numai dacă concluzia este derivată din mai mult de o premisă (ex. silogismul şi polisilogismul).

3. În funcţie de corectitudinea logică, inferenţele deductive pot fi valide şi nevalide.

O inferenţă deductivă este validă atunci când din premise adevărate se obţine o concluzie adevărată.

O inferenţă deductivă este nevalidă atunci când premisele pot fi adevărate, însă concluzia este falsă.

4. După felul premiselor inferenţele mediate pot fi ipotetico-categorice şi disjunctivo-categorice.

5. După numărul cazurilor examinate inferenţele inductive pot fi clasificate în: inducţie completă şi inducţie incompletă.

6. În funcţie de gradul de probabilitate al concluziei, inferenţele inductive (nedeductive) pot fi tari şi slabe.

Un argument nedeductiv este tare numai dacă premisele sunt adevărate şi concluzia are mare probabilitate să fie adevărată.

Un argument nedeductiv este slab numai dacă premisele sunt adevărate şi concluzia are mică probabilitate să fie adevărată.


Raţionamentul, Tipuri de raţionamente publicat: 2017-10-31T15:13:35+00:00, actualizat: 2017-10-31T16:04:38+00:00 by Colegiu.info