Propoziţii
Utilizarea limbii naturale presupune apelul în primul rând la propoziţii. Etimologic, cuvântul propoziţie provine din latinescul propositio care semnifică pe de o parte înfăţişare, prezentare (aspecte proprii, în primul rând, unei perspective gramaticale), dar pe de altă parte idee, premisă sau teză (în cadrul unei perspective logice).
O scurtă analiză a utilizării propoziţiilor în limba naturală va pune în evidenţă faptul că există o multitudine de tipuri de propoziţii: declarative, optative, imperative, interogative etc.
Propoziţii categorice
Aşa cum s-a subliniat deja, logica generală se preocupă de propoziţiile cognitive.
O categorie importantă în cadrul propoziţiilor cognitive este reprezentată de propoziţiile declarative (aspect lingvistic) cărora în plan logic le corespund propoziţiile categorice (de la grecescul kategorein = a predica), ca cele mai simple forme prin care se afirmă sau se neagă raportul existent între doi termeni.
Propoziţiile categorice sunt formele logice în care se exprimă un singur raport logic între doi termeni, fără a pune în legătură cu altceva sau a condiţiona acest raport de altceva.
Exemple de propoziţii categorice
– Mulţi dintre elevi sunt prezenţi.
– Nici un om nu este nemuritor.
– Toate pisicile sunt mamifere.
– Unii elevi sunt sportivi de performanţă.
Valori de adevăr
Propoziţiile categorice pot avea valori de adevăr: 1 = adevărat, 0 = fals, ? = plauzibil).
Boethius (480 – 524)
Boethius distinge cinci tipuri de propoziţii (orationes): oratio deprecativa, oratio imperativa, oratio interrogativa, oratio vocativa, oratio enuntiativa şi consideră că logica are ca obiect oratio enuntiativa, deoarece aceasta poate fi adevarată sau falsă.