Excreţia, Excreţia la plante, Excreţia la animale

Excreţia

Plantele şi animalele elimină substanţe prin excreţie.

Substanţele destinate eliminării pot fi:
– Substanţe rezultate din dezasimilaţie (degradarea substanţelor proprii din celule). Dacă se acumulează în mediul intern pot deveni periculoase, fiind toxice (de exemplu, alcoolul sau unele substanţe din medicamente)
– Substanţe cu rol de semnal chimic (de exemplu nectarul sau parfumurile produse de plante).

Excreţia la plante

Plantele folosesc pentru fotosinteză numai circa 1% din apa absorbită. Restul se elimină sub formă de vapori, prin transpiraţie sau, mai rar, sub formă de picături, prin gutaţie.

Transpiraţia

Eliminarea vaporilor de apă se produce mai ales prin frunze. Celulele epidermice ale frunzelor au peretele exterior îngroşat (cuticulă) şi impregnat cu o substanţă numită cutină care limitează evaporarea. De aceea numai  1/10 din vapori se elimină prin cuticulă. Restul se elimină prin stomate.

Stomatele au un mecanism osmotic automat de reglare a deschiderii.
La lumină, celulele stomatice – singurele celule epidermice care au cloroplaste  – produc prin fotosinteză substanţe organice solubile. Concentraţia acestor substanţe în celulele stomatice creşte. Ele absorb apa din celule vecine şi, având o conformaţie specială, se deformează deschizând ostiola.
La întuneric stomatele se închid.
– În frunzele ofilite celulele stomatice nu pot absorbi suficientă apă şi stomatele rămân închise.
În felul acesta eliminările de apă sunt reglate şi corelate cu fotosinteza.

Deşi pentru multe plante apa este foarte preţioasă eliminarea este necesară deoarece:
asigură ascensiunea sevei brute care aduce ionii minerali la nivelul frunzelor
împiedică supraîncălzirea plantelor
– menţine ostiolele deschise, asigurând schimbul de gaze necesar fotosintezei şi respiraţiei.

Stomate, Nefron

Excreţia la animale

Produsul de excreţie principal al vertebratelor este urina.

Sistemul excretor al vertebratelor este format din rinichi şi căi urinare.

Rinichii sunt formaţi dintr-un număr mare de unităţi microscopice (la om, două milioane) numite nefroni.

Un nefron este format dintr-o capsulă renală şi un tub, ambele având o relaţie specială cu vase de sânge. Capsula are pereţi dubli şi adăposteşte un ghem de vase capilare (glomerul). Peretele capilarelor împreună cu peretele intern al capsulei formează un filtru prin care trece o parte din moleculele mici ale plasmei din sânge în spaţiul dintre pereţii capsulei. Se formează urina primară care este împinsă în tub.

Arteriola care părăseşte glomerulul formează în jurul tubului o reţea densă de capilare. Aici o mare parte din substanţele urinei primare sunt recuperate şi trec înapoi în sânge. Celulele tubului mai îmbogăţesc  urina cu substanţe preluate din sânge. Rezultă urina finală.

Tubul are un traseu foarte sinuos. Tubii nefronilor se varsă în tubi colectori care se unesc. Urina finală trece în pelvisul renal şi de aici în căile urinare extrarenale.


Excreţia, Excreţia la plante, Excreţia la animale publicat: 2017-12-06T08:42:37+00:00, actualizat: 2017-12-06T08:54:09+00:00 by Colegiu.info