Scurtă istorie a cinematografiei

Primele încercări în domeniul cinematografiei au fost reprezentate de „Teatrul optic” al lui Reynaud care, în octombrie 1892, a proiectat pantomime în culori luminoase având ca personaje animale – el este de fapt considerat inventatorul filmului de desene animate – şi de aparatul optic al lui Edison, brevetat in 1894, care permitea vizionarea imaginilor individual, de către fiecare spectator.

Inventatorii cinematografului au fost însă fraţii Louis şi Auguste Lumière care, la 28 decembrie 1895, la Paris, în Salonul indian de la Grand Cafe, au organizat primul spectacol cu public.

La Bucureşti, prima proiecţie a fraţilor Lumière a avut loc la 27 mai 1896. Va fi urmată de secvenţe filmate de Paul Menu la parada regală de la 10 Mai, la Hipodromul Băneasa, în Târgul Moşilor ori în timpul exerciţiilor flotei române, pe Dunăre. Erau filme scurte, de cinci-şase minute, realizate prin funcţionarea continuă a aparatului şi fără mişcarea camerei.

Cinematograf Lumiere

Tot fraţii Lumière, în 1896, au ideea de a instala camera într-o gondolă, la Veneţia, oferind pentru prima oară o schimbare a unghiului privirii în timpul filmării, dar abia trei ani mai târziu va fi efectuată prima rotire a camerei în timpul filmării.

Vor urma alte inovaţii: gros-planurile, stop-cadrul, derularea inversă a filmului, supraimprimarea (în fond, primul trucaj, datorat lui Melies). Totuşi, în aceşti ani de pionierat, filmul este privit mai cu seamă ca un simplu divertisment „tehnic”.

Transformarea acestui joc tehnic în cea de-a şaptea arta s-a datorat descoperirii montajului, procedeu care constă în tăierea benzii de celuloid în bucăţi care pot fi lipite (montate) ulterior.

Apar montajul încrucişat, care permite alternarea planurilor, şi derularea unor acţiuni paralele, folosit mai întâi în primul western din istoria cinematografului, Marele jaf al trenului, şi tăietura de montaj, care permite trecerea bruscă de la un cadru la altul. Ea va fi de fapt marea descoperire a acelor ani de început, înlocuind panoramarea, care în timpul rotării camerei de filmare încarcă imaginea cu elemente adeseori nesemnificative.

Primul mare regizor care a utilizat montajul a fost americanul David W. Griffith (1875-1948), a cărui capodoperă, Intoleranţă (1916), utilizează, de-a lungul a patru ore de filmare, multe inovaţii tehnice: prim-planurile, montajul încrucişat, stop-cadrul, supraimprimarea, alternarea secvenţelor – în film sunt de fapt patru acţiuni distincte, desfăşurate în locuri şi timpuri diferite: Babilon, Palestina din timpul lui Iisus, Franţa secolului al XVI-lea şi America marilor mişcări sociale din anul 1911.

Sonorul va fi o altă inovaţie tehnică importantă. Primul film sonor este muzicalul Cântăreţul de jazz din 1927. Până atunci proiecţia avusese doar acompaniamentul unui pian (astfel de pianişti se numeau „tapeuri”) sau, în cinematografele de lux, al unei orchestre.

O descoperire majoră a cinematografului se va dovedi şi culoarea, care va oferi noi posibilităţi de expresie imaginii filmate.



Scurtă istorie a cinematografiei publicat: 2020-03-13T15:32:00+02:00, actualizat: 2020-03-13T16:17:15+02:00 by Colegiu.info