Creştinismul în contextul religiilor lumii
Religia mozaică
Dintre toate popoarele antice, singurul care s-a închinat Dumnezeului unic a fost poporul evreu. Ei considerau pe ceilalţi zei ca idoli făcuţi de mâna omului.
Religia mozaică este cunoscută din cărţile Vechiului Testament (Cele 5 cărţi ale lui Moise sau Tora, Cărţile profetice şi celelalte cărţi istorice sau literar-religioase). Odată cu Moise, vine şi unul din numele acestei religii (mozaică, iudaică sau ebraică). După ieşirea din Egipt, în timpul exodului, Moise primeşte Tablele Legii (Decalogul). O zi pe săptămână a fost consacrată lui Dumnezeu (ziua de Sabat – sâmbăta) pentru rugăciune, citirea Legii, zi în care evreii nu aveau voie să lucreze.
Religia creştină
Întemeietorul religiei creştine este Însuşi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Cuvântul creştinism provine din traducerea din limba greacă a cuvântului Mesia (Hristos = Cristus = Cel uns să fie Mântuitorul lumii). După învierea Sa din morţi, Domnul Iisus Hristos a mai rămas pe pământ 40 de zile. Înainte de a se Înălţa la cer, Mântuitorul le-a promis Apostolilor că le va trimite pe Duhul Sfânt ca să-i călăuzească. În ziua Cinzecimii, prin Pogorârea Duhului Sfânt asupra Apostolilor şi botezarea primilor credincioşi în numele Sfintei Treimi, s-a întemeiat Biserica creştină.
În afară de evrei, celelalte popoare ale lumii erau politeiste şi idolatre. Prin activitatea misionară a Apostolilor, religia creştină s-a răspândit în toată lumea.
Religia hindusă
Hinduşii cred într-un zeu suprem, care se manifestă însă sub numeroase forme. Uneori el este Brahma, creatorul lumii şi izvorul ordinii, uneori Visnu, păstrătorul lumii şi protectorul oamenilor, alteori este Shiva, distrugătorul. Religia hindusă învaţă că după moarte, oamenii sau animalele se reîncarnează într-o fiinţă inferioară sau superioară după viaţa pe care a dus-o.
În secolul VI i. d. Hr. s-a dezvoltat Budismul, care promova renunţarea la dorinţe şi atingerea stării de eliberare de lumea materială şi aflarea adevărului. Astăzi budismul este una din marile religii ale lumii, răspândit mai ales în Asia.
Religia islamică
La fel ca şi în India, unde prinţul Gautama a primit iluminarea devenind Budha, la arabi, profetul Mahomed a fost cel care a întemeiat religia islamică. Mahomed susţinea că spiritele îi transmit învăţătura lui Allah iar el nu face altceva decât să răspândească printre oameni cuvântul lui Allah.
Mahomed îndemna la supunere faţă de Allah, la rugăciuni, generozitate, ajutorarea săracilor, orfanilor şi văduvelor şi avertiza că toţi oamenii se vor înfăţişa la Judecata de Apoi, unde vor da socoteală de faptele lor. De asemenea, Mohamed îi îndemna pe arabi să renunţe la idoli. După moartea lui Mohamed, apropiaţii săi au redactat cărţile sfinte ale Islamului şi anume Sunna şi Coranul. Cartea fundamentală a islamismului este Coranul, acesta fiind pentru musulmani ceea ce este Biblia pentru creştini.
Dialogul creştinismului cu marile religii ale lumii
Prin însăşi învăţătura Mântuitorului, creştinismul este deschis permanent către oamenii de alte credinţe, care sunt şi ei purtători ai chipului lui Dumnezeu. Aşa cum Mântuitorul s-a angajat în dialog cu învăţaţii din Templul de la Ierusalim, şi a continuat acest dialog pe parcursul misiunii Sale, fiind urmat de Sfinţii Apostoli, aşa şi creştinii trebuie să le urmeze exemplul.
Pe plan practic, Sfântul Vasile cel Mare a arătat calea pe care se putea dezvolta dialogul creştinismului cu marile religii ale lumii prin marea operă filantropică pe care a iniţiat-o pentru izbăvirea oamenilor de suferinţă în numele credinţei lor în Dumnezeu. Alt exemplu este al Patriarhului Ghenadie al II-lea, printr-un acord întemeiat pe dialogul dintre creştinism şi islamism. Astăzi, datorită schimburilor culturale, religiile au ajuns să se cunoască mai bine şi să intre într-un dialog ecumenic.