I. Textul narativ
1. Ce este textul narativ
Un text narativ se construieşte întotdeauna în jurul unei ficţiuni:
– povestirea aventurilor unuia sau ale mai multor personaje.
2. Acţiunea textului narativ
Succesiunea aventurilor constituie acţiunea.
Acţiunea este determinată de schimbarea unei situaţii iniţiale.
Naraţiunea organizează acţiunea într-o manieră proprie fiecărui text.
3. Structura textului narativ
Textele narative:
a) pot fi divizate în părţi;
b) pot fi divizate în capitole;
Părţile şi capitolele:
a) pot fi numerotate sau nu;
b) pot avea sau nu câte un titlu.
II. Timpul
1. Timpul ficţiunii
Timpul ficţiunii este cel al desfăşurării acţiunii.
Timpul ficţiunii poate fi:
a) foarte scurt (câteva ore);
b) foarte lung (câteva generaţii).
1.1. Cronologia
Cronologia poate fi indicată:
a) în mod direct prin:
– un ceas;
– o dată;
– un eveniment istoric;
– cuvinte din câmpul lexical al timpului.
b) în mod indirect prin notaţii asupra:
– fenomenelor meteorologice;
– anotimpului;
– vârstei personajului;
– vestimentaţiei ş.a.
2. Timpul povestirii
Timpul povestirii este timpul necesar narării unui eveniment:
a) câteva minute pot ocupa câteva pagini;
b) câţiva ani pot fi rezumaţi în câteva rânduri.
* Timpul ficţiunii şi timpul povestirii nu coincid perfect decât în dialog.
III. Spaţiul
1. Reprezentarea spaţiului acţiunii
Spaţiul este reprezentat de totalitatea locurilor în care se desfăşoară acţiunea.
Reprezentarea spaţiului presupune folosirea descrierii:
a) făcută de narator;
b) făcută de un personaj.
2. Locurile acţiunii
Locurile acţiunii se pot grupa în perechi antonimice:
a) interior / exterior;
b) privat / public;
c) urban / rural;
d) orizontal / vertical;
e) real / imaginar etc.
3. Rolul spaţiului
Spaţiul contribuie la crearea iluziei realităţii.
Spaţiul poate avea şi o funcţie simbolică.
IV. Personajele
1. Prezentarea personajelor
Deşi este o ficţiune:
a) unui personaj i se poate stabili identitatea:
– nume, prenume;
– vârstă;
– origine socială;
– trecut;
– educaţie.
b) unui personaj i se poate contura un portret:
– fizic;
– psihologic.
Prezentarea unui personaj se face în mod:
a) direct;
b) indirect.
2. Prezentarea directă
Prin prezentare directă, datele prin care se caracterizează personajul sunt denotative.
Aceste date sunt exprimate precis în text.
3. Prezentarea indirectă
Prezentarea indirectă se face prin indici conotativi.
Cititorului îi revine sarcina să decodifice aceşti indici.
3.1. Indicii conotativi pot fi:
a) indici literari
– metafore;
– comparaţii etc.
b) indici materiali
– obiecte de decor;
– obiecte de vestimentaţie.
c) indici gestuali
– gesturi;
– ticuri;
– acţiuni;
d) indici lingvistici
– limbaj.