Memoria
Memoria este procesul psihic de întipărire, stocare(depozitare) şi reactualizare a informaţiilor.
Memoria este o proprietate a tuturor sistemelor biologice, vii. În evoluţia sa istorică şi filogenetică, această proprietate s-a diferenţiat, organizat şi ierarhizat, constituindu-se în forme şi structuri specifice.
La om, putem vorbi de un apogeu al dezvoltării funcţiei mnezice şi de cea mai complexă organizare şi ierarhizare a ei.
Dacă la animal memoria este legată de semnificaţia biologică a stimulilor, la om semnificaţia socială a obiectelor devine esenţială.
Memoria capătă tot mai pregnant un caracter mijlocit. Dacă la început rolul de mijlocitor îl joacă un obiect concret (putem ţine minte sau ne putem reaminti ceva făcându-ne un semn pe obiect), mai târziu cuvântul, gândul, deci acţiunea psihică internă, subiectivă, devine mijlocitoare.
Procesele şi formele memoriei
Caracterul procesual al memoriei rezidă în faptul că se realizează în faze, în etape, cu ajutorul unor acţiuni psihice, cum ar fi: memorarea, păstrarea şi actualizarea celor memorate.
După prezenţa sau absenţa intenţiei de a memora, a efortului voluntar, memorarea se împarte în neintenţionată (sau involuntară) şi intenţionată (sau voluntară).
În funcţie de prezenţa sau absenţa gândirii, a înţelegerii, a unor asociaţii logice, desprindem memorarea mecanică (efectuată în lipsa înţelegerii) şi memorarea logică (bazată pe înţelegerea şi descifrarea sensurilor, implicaţiilor, semnificaţiilor materialului memorat).