Măduva spinării
Substanţa cenuşie
Substanţa cenuşie este situată central. În secţiune are conturul literei H, dar ne-o imaginăm în spaţiu ca pe o coloană cenuşie neîntreruptă. Ea conţine corpi ai neuronilor, deci aici se află centri nervoşi.
Substanţa albă
Substanţa albă este la periferie. Ea conţine axoni grupaţi în fascicule. Deci, ea are funcţia de conducere a impulsurilor nervoase: spre creier (căi ascendente, senzitive), dinspre creier (căi descendente, motoare) şi între etajele măduvei. Aceştia fac legătura dintre măduva spinării şi organele gâtului, trunchiului şi membrelor.
Rădăcina posterioară
Rădăcina posterioară (dorsală) este senzitivă (prin ea sosesc impulsurile aferente). Ea conţine un ganglion spinal în care se află neuroni senzitivi.
Rădăcina anterioară
Rădăcina anterioară (ventrală) este motoare (prin ea pleacă impulsurile eferente).
Cele două rădăcini se unesc şi formează trunchiul nervului. Acesta este mixt, adică are şi fibre senzitive şi fibre motoare. El se desparte în ramuri.
Reflexele somatice medulare
Reflexele care au centri nervoşi în măduvă se numesc reflexe medulare.
Dintre reflexele somatice, cele mai simple cuprind în arcul reflex numai doi neuroni: unul senzitiv (din ganglionul spinal) şi unul motor (din substanţa cenuşie a măduvei, coarnele ventrale). De aceea ele se numesc reflexe monosinaptice.
Stimulul este dat de alungirea muşchilor care menţin poziţia corpului. Ei sunt supuşi permanent unei alungiri pasive din cauza gravitaţiei.
Răspunsul este contracţia muşchiului care a fost alungit.
Alte reflexe somatice medulare sunt polisinaptice, ele antrenând unul sau mai mulţi neuroni de asociaţie. Cele mai frecvente sunt reflexele de flexie. Ele constau în retragerea unui segment în cazul în care tegumentul acestuia a fost excitat de un stimul potenţial nociv. Sunt reflexe de apărare.
Reflexele medulare vegetative
Prin reflexele medulare vegetative sunt realizate activităţi ale organelor interne cum sunt: defecaţia (eliminarea fecalelor), micţiunea (eliminarea urinei), modificări ale organelor genitale legate de actul sexual, vasoconstricţia etc.
Activitatea reflexă a măduvei la mamifere este subordonată centrilor din creier.