Biserica Ortodoxă a avut un rol foarte important în formarea şi dezvoltarea culturii naţionale. Până la începuturile secolului al XVIII-lea, nu putem vorbi în istoria românilor de cultură naţională, dacă excludem aportul Bisericii.
Istoria Bisericii Ortodoxe se împleteşte la români cu istoria naţională, iar contribuţia Bisericii la formarea culturii naţionale este covârşitoare.
Învăţământul
Primele şcoli care au apărut pe teritoriul ţării noastre au avut drept scop formarea viitorilor slujitori ai sfintelor altare. Ele au luat fiinţă pe lângă marile mănăstiri şi biserici ale ţării.
Unii mitropoliţi s-au preocupat ca accesul în aceste şcoli să fie permis şi celor săraci, iar alţii, cum ar fi mitropolitul Veniamin Costachi, au înfiinţat şcoli pentru fete.
De bursele acordate de Biserică, prin intermediul ierarhilor săi, au beneficiat şi numeroşi tineri care s-au specializat în diverse domenii, cum ar fi Gheorghe Asachi, cel care a întemeiat învăţământul politehnic la noi.
Manuscrisele religioase şi rolul lor cultural
Mănăstirile au fost adevărate centre culturale nu doar prin atelierele în care erau alcătuite splendide icoane sau broderii şi sculpturi, ci şi prin faptul că în unele dintre acestea erau copiate numeroase manuscrise de către călugări, manuscrise care au o valoare inestimabilă pentru literatura noastră veche.
Manuscrisele care circulau pe teritoriul românesc înaintea tipăriturilor conţineau în majoritate texte biblice sau ale Sfinţilor Părinţi; erau însă şi lucrări de natură legislativă, istorică şi chiar lucrări originale.
Manuscrisele – în jur de 2000 – sunt redactate în slavonă. Miniaturile care împodobesc manuscrisele au o valoare excepţională din punct de vedere artistic. Deosebite sunt în acest sens frontispiciile de la începutul capitolelor, care se remarcă prin miniaturi geometrice, florale sau zoomorfe (secolele X-XI).
Dintre cărţile bisericeşti, cel mai mult erau folosite Evanghelia, Psaltirea şi Faptele Apostolilor.
Datarea acestor manuscrise este mult îngreunată, pentru că au ajuns la noi fără a avea prefaţa sau date privind autorii traducerii. Întrucât majoritatea traducătorilor şi a copiştilor erau călugări, ei considerau că fac acest lucru pentru Dumnezeu şi pentru folosul credincioşilor, motiv pentru care nu-şi menţionau numele.