Giovanni Pico della Mirandola (1463-1494) – Despre demnitatea omului
Demnitatea omului
Gândindu-mă la sensul acestor spuse, nu mă mulţumeau acele numeroase argumente ce sunt aduse de mulţi în legătură cu superioritatea naturii umane: (anume) că omul este un intermediar între creaturi, fiindu-le slujitor celor superiori şi stăpâni celor inferiori lui; ca prin ascuţimea simţurilor, prin spiritul creator al raţiunii, prin lumina inteligenţei (sale) este interpretul naturii; că este elementul de legătură al eternităţii şi al timpului trecător (…).
Părintele Dumnezeu, supremul arhitect, construise deja, după legile tainicei înţelepciuni, această casă a luminii, pe care o vedem, preamăreţ templu al dumnezeirii. (…) Dar după terminarea lucrării, făuritorul dorea să existe cineva care să cerceteze cu atenţie înţelesul unei atât de mari înfăptuiri, să-i îndrăgească frumuseţea, să-i admire măreţia. Din această cauză, după ce toate celelate lucruri au fost duse la capăt (după cum dovedesc Moise şi Timaios), s-a gândit în sfârşit, să creeze omul.
Dar, printre arhetipuri nu avea vreunul după care să plăsmuiască un nou neam; nici printre bogăţii nu mai avea ce să-i dea moştenire noului fiu şi nici printre locuitori nu mai avea vreunul să-i dea moştenire noului fiu şi nici printre locuri nu mai avea vreunul în care să şadă acest contemplator al Universului. Toate erau deja pline (…) În sfârşit, preabunul creator a hotărât ca acela, căruia nu mai putea să-i dea nimic propriu, să aibă ceva comun, dar cu toate acestea să fie deosebit de fiecare în parte.
Aşadar, a conceput omul ca pe o lucrare cu un aspect care nu îl diferenţiază şi, aşezându-l în centrul Universului, i-a vorbit astfel: „O, Adame! Nu ţi-am dat niciun loc sigur, nicio înfăţişare proprie, nici vreo favoare deosebită, pentru că acel loc, acea înfăţişare, acele îngăduinţe pe care însuţi le vei dori, tocmai pe acelea să le dobândeşti şi să le stăpâneşti după voinţa şi hotărârea ta.
Natura configurată în celelalte fiinţe este silită să existe în limitele legilor prestabilite de mine.
Tu, neîngrădit de niciun fel de oprelişti, îţi vei hotărî natura prin propria-ţi voinţă în a cărei putere te-am aşezat. Te-am pus în centrul lumii pentru că de aici să priveşti mai lesne cele ce se află în lumea din jur. Nu te-am făcut nici ceresc, nici pământean, nici muritor, nici nemuritor, pentru ca singur să te înfăţişezi în forma pe care însuţi o preferi, ca şi cum prin voia ta ai fi propriu-ţi sculptor şi plăsmuitor de cinste.
Vei putea să decazi la cele de jos ce sunt lipsite de inteligenţă; vei putea, prin hotărârea spiritului tău, să renaşti în cele de sus ce sunt divine.