Temperamentul omului

latură dinamico-energetică a personalităţii

1. Tipuri de temperamente

Privind cu atenţie o persoană, îi putem afla uşor temperamentul. Acesta poate fi:

a) temperament coleric

– colericul pare să aibă o constituţie atletică, trăsături mai colţuroase.

b) temperament sangvinic

– sangvinicul pare să aibă trăsături mai armonioase, faţa lui este destinsă.

c) temperament flegmatic

– flegmaticul arată cam dolofan, se mişcă mai greoi, figura este mai puţin expresivă.

d) temperament melancolic

– melancolicul are privirea pierdută, pare rigid, încordat, faţa lui exprimă un aer trist, îngândurat.

2. Indicatori ai temperamentului

Spun multe despre temperamentul omului:

a) corpul;

b) configuraţia somatică;

c) figura;

d) expresia feţei;

e) mişcările.

De asemenea, indicatori ai temperamentului sunt:

a) energia;

b) activismul;

c) vitalitatea;

d) forţa;

e) viteza mişcărilor;

f) mobilitatea.

3. Evoluţia temperamentului

Temperamentul este înnăscut.

Particularităţile sale ţin de:

a) structura somatică;

b) sistemul nervos;

c) reactivitate;

d) resursele energetice.

Temperamentul nu se manifestă în acelaşi mod pe tot parcursul vieţii.

Temperamentul evoluează în raport cu întregul organism şi sistemul nervos, astfel încât trăsăturile de temperament:

a) se maturizează;

b) sunt deplin reliefate la sfârşitul adolescenţei;

c) se menţin relativ constante până spre bătrâneţe;

d) la bătrâneţe cunosc un proces de aplatizare datorită pierderii vitalităţii, vigorii, vivacităţii, vioiciunii.

În schimb, unele trăsături devin mai accentuate, se rigidizează:

a) iritabilitatea la un coleric;

b) depresia la un melancolic;

c) închistarea la un flegmatic etc.

Trăsăturile de temperament nu au un conţinut psihologic în sine, ele ţin de aspectul expresiv, dinamico-energetic al conduitei.

Cu aceste trăsături ne naştem şi ele se constituie în fundamentul personalităţii.

Pe ele se grevează celelalte trăsături, cărora le imprimă o anumită nuanţare, expresivitate, dinamism, vivacitate sau dimpotrivă inhibiţie, retragere.

Temperamentele nu sunt bune sau rele, de dorit sau indezirabile.

Temperamentele nu trebuie să fie luate ca atare, nu există temperamente pure.

Chiar etimologia latină a cuvântului sugerează că tempera-temperare înseamnă a amesteca.

În mod potenţial, ele coexistă în fiecare persoană, dar se manifestă mai pregnant unele sau altele.

Aşadar, temperamentul real al omului este o combinaţie originală, aparte care îl individualizează.

Totuşi temperamentul este o particularitate foarte generală a personalităţii, în interiorul unei tipologii sau al unui tip intră un număr foarte mare de oameni.

Acesta a şi făcut ca tipologiile temperamentale – deşi sunt destul de numeroase în fapt – să prezinte multe puncte comune.

Acest lucru este normal pentru că specia umană este unitară în diversitatea ei.