Starea de agregare, Sisteme omogene, Sisteme neomogene
Pentru o substanţă chimic pură, diferitele mărimi fizice (căldura specifică, coeficientul de dilatare termică, indicele de refracţie etc.) au valori diferite în funcţie de starea de agregare în care se află corpurile (solidă, lichidă sau gazoasă).
Sisteme omogene
Sistemele omogene se caracterizează printr-o variaţie continuă a proprietăţilor fizice.
Sisteme neomogene
În natura se întâlnesc şi sisteme neomogene (eterogene). Acestea sunt formate din mai multe sisteme omogene şi prezintă anumite discontinuităţi ale proprietăţilor lor fizice.
Exemple: diferitele stări de agregare ale uneia şi aceleiaşi substanţe, diferitele stări cristaline, diferitele produse ale dizolvării unor substanţe, produse ale reacţiilor chimice etc.
Un sistem format din două sau trei stări de agregare este un sistem neomogen, în care proprietăţile fizice variază discontinuu (în salturi) în anumite regiuni ale sistemului.
Nu întotdeauna însă existenţa unei singure stări de agregare asigură caracterul omogen al sistemului.
Faza unui sistem
Faza unui sistem termodinamic reprezintă orice porţiune omogenă, fizic distinctă, delimitată de celelalte porţiuni ale sistemului printr-o suprafaţă (interfaţă) bine precizată.
Transformarea de fază
Trecerea substanţei dintr-o fază în alta diferită se numeşte transformare sau tranziţie de fază.
Fiecărei structuri cristaline îi corespund alte proprietăţi; deşi starea de agregare este aceeaşi (solidă), sistemul este neomogen.
Se impune a defini o noţiune nouă, care să exprime omogenitatea unui sistem.
Referindu-ne la faza solidă, prin aceasta înţelegem o porţiune a cărei stare de cristalizare este de un anumit tip.
Modificarea stării de cristalizare reprezintă tot o transformare de fază.
Echilibrul de fază
Echilibrul de fază se realizează dacă două sau mai multe faze ale aceleiaşi substanţe aflându-se în contact, masa fiecărei faze rămâne constantă în timp.