Eul
Eul îndeplineşte funcţii de integrare şi coordonare nu numai în planul relaţiilor cu ambianţa, ci şi în raport cu sine. Aceste funcţii ale Eului se dezvoltă treptat.
În jurul a doi ani şi jumătate, trei ani se achiziţionează o adevărată experienţă a afirmării Eului în înfruntarea cu cerinţele adultului şi în modelarea răspunsurilor copilului. Astfel, el începe să reacţioneze invers decât vor părinţii şi parcă îi sfidează dinadins: plânge să i se dea un obiect şi apoi după ce îl primeşte îl aruncă. Copilul vrea să acţioneze singur, să facă ceva singur sau să nu manifeste un anumit comportament. El spune mereu „eu, eu” sau „eu singur„.
Această dorinţă de a acţiona prin sine traduce încercarea copilului de a descoperi puterile Eului, de a cunoaşte limitele acestor puteri.
La fel se prezintă cazul unui băieţel care nu împlinise încă trei ani şi care traversa zilnic strada, mergea la bunica sa pentru a-i spune „Bunicuţo, nu vreau„, fără a lega acest comportament de o situaţie reală, ci doar de a reîntări afirmarea Eului.
De aceea se apreciază că nevoia de autonomie este semnul principal al Eului. El are aspecte cognitive, afective, voluntare şi ajunge să se cunoască pe sine şi să autodirijeze şi autoorganizeze. El se poate manifesta într-o dublă ipostază: ca Eu pasiv, conţinând ca atare mecanismele de mai sus, şi ca Eu activ, adică cel ce tinde să se autocunoască.
Eul îşi poate forma despre sine o imagine care este solidară cu el, dar nu se identifică întru totul cu aceasta.
Imaginea de sine
Multe dintre mecanismele Eului se pot conştientiza şi exprima în conţinutul imaginii de sine, dar altele rămân inconştiente, integrând şi condensând în mod automat manifestările personalităţii.
Conştiinţa de sine şi apoi cunoaşterea de sine, desfăşurându-se pe lungi perioade de timp, conduc la cristalizarea imaginii de sine care poate fi definită astfel:
Imaginea de sine este unificarea într-o totalitate a rezultatelor autocunoaşterii, a relaţionării cu alţii şi a trăirii evenimentelor autobiografice semnificative care au relevat calităţile şi defectele pe care are fiecare cu privire la Eul fizic sau material, Eul spiritual şi cel social.
De altfel, imaginea de sine implică aşa cum rezultă şi din definiţie, trei planuri interdependente:
– Eul fizic
– Eul psihic sau spiritual
– Eul social.
Eul fizic
Eul fizic se referă la particularităţi cum ar fi: tipul somatic, relaţia dintre statură şi greutate, culoarea părului şi a ochilor, particularităţi fizionomice etc.
Psihologul american William James foloseşte şi expresia de Eu material în care include Eul fizic şi tot ce este de ordin material şi care este legat de respectiva persoană, cum ar fi: îmbrăcămintea, casa, alte proprietăţi despre care se spune „este al meu”.
Eul psihic
Eul psihic se referă la valori, dorinţe, aspiraţii, însuşiri caracteriale şi temperamentale, aptitudini şi talente, atitudini şi concepţii.
Eul social
Eul social cuprinde concepţia de sine (latura cognitivă), stima de sine (latura afectivă) şi autoreprezentarea (latura comportamentală).