Octavian Goga (1881-1938), poet şi dramaturg. Se naşte la Răşinari, în judeţul Sibiu, într-o familie de preoţi. Urmează licelul la Sibiu şi Braşov. Debutează, ca elev, în revista Tribuna (1897), începând o activitate poetică fecundă. Se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie din Budapesta (1900), îşi continuă studiile la Berlin, terminându-le în 1904.
Din anul 1902 editează la Budapesta, împreună cu alţi colaboratori, revista Luceafărul, unde îşi va publica majoritatea poeziilor care vor alcătui volumul de debut, Poezii (1905). Apariţia lui îl impune ca unul dintre cei mai însemnaţi poeţi ai timpului. La propunerea lui Titu Maiorescu, i se acordă Premiul Academiei pentru poezie.
Din acest moment faima poetului deschide calea omului politic; activează în cadrul Partidului Naţional Român şi editează, din 1907, revista Ţara noastră, organ al Astrei, urmărind binele obştesc. În urma articolelor publicate, i se intentează de către regimul austro-ungar un proces de presă. Este întemniţat la Budapesta (1909), apoi la Szegedin (1912). Publică volumele de versuri Ne cheamă pământul (1909) şi Din umbra zidurilor (1913).
În anii Primului Război Mondial militează alături de Take Ionescu şi Barbu Delavrancea pentru intrarea României în război alături de Antantă. Culegerea de articole Strigăte în pustiu (1915) reflectă această activitate. Volumul de poezii Cântece fără ţară (1916) reprezintă un ecou al frământărilor perioadei. Spre sfârşitul războiului pleacă la Paris unde iniţiază un curent de opinie în favoarea României.
După terminarea războiului este ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1919), devine membru al Academiei Române (1920), i se decernează Premiul Naţional de poezie (1924), iar Universitatea din Cluj îi acordă titlul de doctor honoris causa. Ideile sale politice şi le exprimă în discursuri ori în articolele apărute în revista Ţara noastră, adunate în volumul Mustul care fierbe (1927).
Din anul 1935 conduce, împreună cu A.C. Cuza, Partidul Naţional Creştin, cu orientare de dreapta. În 1937 este numit de Carol al II-lea prim-ministru al unui guvern fără bază parlamentară. La scurt timp este îndepărtat din funcţie de rege. Se retrage la Ciucea (jud. Bihor), unde se stinge pe neaşteptate.