Glandele endocrine
Funcţionarea armonioasă a organismului, precum şi adaptarea acestuia la condiţiile mereu schimbătoare ale mediului se realizează prin acţiunea combinată a sistemului nervos cu cel endocrin.
Glandele endocrine sunt reprezentate de: hipofiză, epifiză, tiroidă, paratiroide, suprarenale, gonade şi pancreas (componentele endocrine ale celor două glande mixte).
Glandele endocrine controlează metabolismul, balanţa energetică, homeostazia, creşterea, compoziţia sângelui, a limfei etc.
Hormonii
Produsul de secreţie al glandelor endocrine se numeşte hormon şi se eliberează direct în sânge sau în limfă, ajungând la organul căruia îi este destinat (organ-ţintă) inhibându-i sau stimulându-i activitatea.
Dacă un hormon şi-a îndeplinit rolul, atunci el este inactivat de către celula-tinţă sau ajunge în ficat, unde este degradat.
Noţiunea de hormon a fost extinsă şi la mediatorii chimici, dar şi la alte substanţe rezultate din metabolismul celular, cunoscute sub numele de hormoni locali, cum ar fi:
– serotonină
– histamină
– sistemul renină-angiotensină.
În plus, există şi alte organe care, în afara funcţiei lor principale, au şi rol endocrin (stomacul, duodenul, rinichiul). De aceea se vorbeşte despre un sistem endocrin, acestea fiind un sistem anatomo-funcţional complex.
Hormonii acţionează prin intermediul unor receptori specifici.
Din punct de vedere chimic, hormonii produşi de glandele endocrine se clasifică în:
– sterolici (hormonii corticosuprarenalelor şi ai gonadelor)
– polipeptidici (hormonii hipofizari, pancreatici, paratiroidieni)
– catecolaminici (hormonii tiroidieni şi medulosuprarenalieni).
Receptorii hormonali, după localizare, pot fi membranari, citoplasmatici şi nucleari. De exemplu, hormonii peptidici au receptori membranari, iar cei sterolici au receptori citoplasmatici sau nucleari.
Hormonii asigură controlul funcţiilor metabolice concomitent cu reglarea nervoasă sau ulterior acesteia, dar în mod mai lent.