Dorinţa de cunoaştere a Divinităţii
Psalmii nu alcătuiesc un document biografic despre religiozitatea sau ateismul poetului, ci exprimă o dramă existenţială, al cărei prim act îl constituie aspiraţia obstinată de a pătrunde în teritoriul transcendental, efortul de a da un contur nepătrunsului.
Motivaţia cognitivă
Semnul căruia îi imprimă de la început o semnificaţie bivalentă reprezintă, mai întâi, harul poetic, înzestrarea creativă, hotărâtă, arbitrar, de Cel de Sus (Psalmistul).
Consecinţă a acestui har, opera constituie leacul mare împotriva uitării: prin intermediul creaţiei, amintirea poetului va dăinui în memoria colectivităţii.
Dorinţa de cunoaştere este argumentată prin analogie cu tradiţia biblică. Dumnezeu s-a arătat cândva credincioşilor. A trimis îngeri la Lot, nepotului lui Abraham, avertizându-l să părăsească imediat Sodoma, a vorbit cu Moise şi Iona, s-a adresat, plin de mânie, lui Iov, a vorbit cu cei trei magi, lui Iosif i-a trimis un înger de povaţă, iar arhanghelul a vestit păstorilor de pe colinele oraşului Bethleem naşterea lui Iisus.
Suportul emoţional
Psalmistul voieşte să aibă certitudinea materială, să audă vocea lui Dumnezeu, să-l vadă şi să se încredinţeze de existenţa lui:
Singuri, acum, în marea ta poveste,
Rămân cu tine să mă mai măsor,
Fără să vreau să ies biruitor.
Vreau să te pipăi şi să urlu: „Este!”
Căutarea subconştientă a unei ocrotiri se transformă în spaimă de singurătate.
Justificarea etică
Dezideratul cunoaşterii are şi o justificare morală. Psalmistul consideră Divinitatea etalon al vieţii morale şi prezenţa acesteia îi este necesară spre a-şi exprima cucernicia sau a-şi tăgădui fidelitatea.
Refuzul divinităţii de a se revela
A doua treaptă a dramei o constituie refuzul Divinităţii de a se revela. Repetatele rugăminţi şi implorări ale psalmistului nu au nici un efect. Divinitatea nu acceptă să-şi dezvăluie prezenţa.
În ciuda strădaniei perpetue de a găsi un indiciu revelator, psalmistul se loveşte pretutindeni de o tăcere adâncă, de un zid de întuneric:
Am colindat moşia-n lung şi-n lat
Şi-am coborât din leat în leat
Şi ostenit în râvnă şi puteri
N-am dat de tine nicăieri.
Dorinţa de cunoaştere nu se poate realiza, deoarece Dumnezeu îi respinge accesul în zona transcendentului:
Văzduhul se-nchide cu lacăt şi izvor.
Cerul rămâne pururea tăcut.
Divinitatea opreşte pătrunderea în intimitatea ei a propriei creaturi:
Săpând, s-a rupt lopata. Cel ce-o ştirbise, iată-l
Cu moaştele-i de piatră, fusese însuşi Tatăl.