Constantin Noica (1909-1987) – Modelul cultural european
Bunuri şi valoare
Dar valoarea este prea des, chiar în gândirea contemporană, confundată cu bunul şi, de aici, atâtea nefericiri ale insului şi societăţii în lumea noastră.
Sub o proastă inspiraţie s-a spus: „Valoarea este obiectul unei dorinţe„. Dar aceasta este bunul, nu valoarea! Ultima nu numai că satisface o dorinţă, dar creează şi satisface oricâte altele. Ea este mult mai mult decât un bun, chiar şi atunci când obiectul ei să fie acelaşi cu al bunului.
Este destul să spunem că un bun se distribuie împărţindu-se, pe când valoarea se distribuie fără să se împartă, spre a vedea ce distanţă le separă. Sau e destul să spunem, spre a o vedea: un bun se poate transforma în valoare atunci când, rămânând acelaşi, fie şi ca bun material, satisface dorinţa tuturor.
Cu fiecare privilej merită să recurgem la exemple imediate, dacă vrem să deosebim bunul de valoare. Astfel, o bucată de pâine satisface sau dorinţa unuia, sau pe a altuia, pe când un adevăr, precum un cântec, este şi al unuia şi al altuia. O bucată de pâine şi orice bun obişnuit dezbină pe oameni, în timp ce o valoare îi uneşte, îi însumează.
Se poate atunci spune că există bunuri de consumare şi bunuri de însumare, dacă lărgim ideea de bun. În orice caz valoarea în acelaşi timp însumează pe oameni şi se păstrează ca atare în distribuirea ei, spre deosebire de bun, care se împarte şi piere el însuşi prin consumare.
Vorba trivială şi cinică a bunului-simţ britanic, cum că nu poţi mânca o prăjitură şi s-o ai, devine fără sens în cazul valorii, pe care o „consumi” şi totodată o ai. De aceea, la drept vorbind, există consumatori de bunuri, dar nu şi consumatori de valori, decât în sens degradat.
Valoarea îşi păstrează fiinţa şi unitatea, în propria ei distribuire.