Căile respiratorii (Cavitatea nazală, Faringele, Laringele, Traheea, Bronhiile)

Căile respiratorii sunt de două tipuri:
– căi extrapulmonare, reprezentate de: cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee, bronhii principale;
– căi intrapulmonare, care rezultă din ramificarea celor două bronhii principale în interiorul plămânilor, formând arborele bronşic.

Cavitatea nazală

Cavitatea nazală reprezintă partea internă a nasului, fiind separată de septul nazal în două fose nazale. Partea osoasă a septului este constituită din oasele vomer şi etmoid.

Fosele comunică anterior cu exteriorul prin nări, iar posterior, cu faringele, prin coane. Pereţii laterali ai foselor prezintă trei lame osoase, numite cornete (superioare, mijlocii, inferioare). Fosele sunt căptuşite de mucoasa nazală, care are funcţia olfactivă (la partea superioară) şi respiratorie (la partea inferioară).

Mucoasa respiratorie este alcătuită din glande ce secretă mucus şi din celule epiteliale ciliate. Cilii, prin bătaia lor, creează un curent în stratul de mucus, transportând impurităţile spre partea posterioară a cavităţii nazale, de unde trec în faringe (fiind înghiţite). Mucoasa este bine vascularizată, ceea ce permite încălzirea aerului (cu până la 30 de grade).

Faringele

Faringele este un organ tubular, ce reprezintă locul de întretăiere a căii digestive cu cea respiratorie.

Sistemul-respirator

Laringele

Laringele este un conduct scurt, în formă de piramidă triangulară, cu baza mare îndreptată în sus. Este situat la partea anterioară a esofagului. Laringele comunică cu faringele prin intermediul glotei, deasupra căreia se află epiglota, lamela cartilaginoasă care coboară în timpul deglutiţiei, împiedicând bolul alimentar să intre pe căile respiratorii.

Peretele laringelui este constiuti din 9 inele cartilaginoase, pe care se prind muşchii laringelui (striaţi). Mucoasa care îl căptuşeşte este ciliată şi formează, în zona mediană, patru cute, ce reprezintă corzile vocale: superioare sau false şi inferioare sau adevărate. Acestea din urmă delimitează orificiul glotei, a cărui deschidere este reglată de musculatura corzilor vocale adevărate care, la trecerea aerului eliminat de plămâni, vibrează, producând sunete nearticulate. Sunetele articulate se produc cu ajutorul limbii, buzelor, dinţilor şi vălului palatin.

Traheea

Traheea este un tub cilindric de circa 12 cm, situat în continuarea laringelui şi anterior esofagului. Este menţinută deschidă de 16-20 inele cartilaginoase, incomplete în partea posterioară, unde se află o membrană musculoasă conjunctivă (pentru a permite dilatarea esofagului în timpul trecerii bolului alimentar).

În interior, traheea este căptuşită de un epiteliu cilindric, ale cărui celule sunt prevăzute cu cili, împiedicând pătrunderea corpurilor străine de mici dimensiuni. Dacă acestea au pătruns, se declanşează automat tusea sau strănutul.

Bronhiile

Bronhiile principale, dreaptă şi stângă, rezultă din bifurcarea traheei. Ca şi aceasta, prezintă inele cartilaginoase, tot cu rolul de a le menţine permanent deschide. Spre deosebire de trahee, cartilajele sunt complete.

Bronhiile principale pătrund în plămâni prin hil şi se divid în bronhii lobare (trei, în plămânul drept şi două, în cel stâng), iar acestea se divid în bronhii segmentare (zece, în plămânul drept şi nouă, în plămânul stâng). Ramificaţiile continuă cu bronhiole, ale căror pereţi nu mai sunt cartilaginoşi, dar care au un strat muscular.


Căile respiratorii (Cavitatea nazală, Faringele, Laringele, Traheea, Bronhiile) publicat: 2019-02-23T08:14:03+02:00, actualizat: 2019-02-23T08:21:43+02:00 by Colegiu.info