Schimbarea categoriei gramaticale
Schimbarea categoriei gramaticale este un procedeu de îmbogăţire a vocabularului prin care cuvântul nou se formează prin simpla trecere de la o parte de vorbire la alta.
De exemplu, în mi-am spus în sinea mea, pronumele sine s-a substantivizat, iar în binele este răsplătit, adverbul bine, prin articulare, a căpătat o valoare substantivală. Cel mai adesea un adjectiv devine substantiv prin articulare (albastru – albastrul, frumos – frumosul).
În alte situaţii, adjectivul poate deveni adverb când determină un verb (nu un substantiv, ca de obicei) şi este invariabil. În exemplul râul curge zgomotos, adjectivul zgomotos şi-a schimbat valoarea gramaticală şi a devenit adverb.
Formele nominale ale verbului au de multe ori fie valoarea de substantiv, fie valoarea de adjectiv. Astfel, infinitivul lung al verbelor capătă valoarea de substantiv (a mânca => mâncare: mâncarea a fost gustoasă), iar supinul ajunge să fie, de asemenea, substantiv (de cules => de culesul fructelor). În funcţie de context, participiul verbului se transformă în adjectiv (supărat => copil supărat).
Relaţii semantice: Sinonimia, Antonimia, Omonimia
Sinonimele
Sinonimele sunt cuvintele care au acelaşi înţeles sau aproape acelaşi înţeles, dar formă diferită. Ele pot fi substituite unul prin altul în context, fără ca semnificaţia ansamblului să se schimbe.
Bogăţia sinonimelor limbii române are cauze istorice: pe fondul originar latin, de-a lungul veacurilor, graţie vecinătăţii noastre, s-au suprapus cuvinte slave, maghiare, turceşti şi greceşti. Din secolul al XIX-lea (prima jumătate), multe cuvinte romanice, în special din franceză, au intrat în vocabular „reromanizând” limba română. Adăugându-se celor vechi, aceste cuvinte au creat o mare diversitate sinonimică.
Există două categorii mai importante de sinonime:
a) Sinonime totale (în număr mic) reprezintă acele cuvinte ale căror sensuri coincid perfect (de ex.: soţie – nevastă, amic – prieten, lexic – vocabular, cupru – aramă, cameră – odaie, speranţă – nădejde).
b) Sinonime parţiale (o categorie vastă) sunt cuvintele al căror înţeles este apropiat, fără a coincide total (de ex.: cuvânt – discurs, tărie – fermitate, a trimite – a expedia).
În general, definirea termenilor din dicţionarele explicative (de ex., în DEX) se sprijină pe sinonimia parţială.
Antonimele
Antonimele sunt cuvinte cu formă diferită şi sens opus (uşor – greu, a veni – a pleca, frumos – urât). Relaţia de antonimie este o opoziţie clară între doi termeni cu sensuri contrare (util – inutil), dar şi un raport de complementaritate (bărbat – femeie).
Omonimele
Omonimele sunt două (sau mai multe) cuvinte cu formă identică şi sens total diferit. Între cele două sensuri nu există nicio legătură semantică: leu – „animal de pradă”, leu – „monedă naţională”.