Vasile Alecsandri (1818-1890), poet, prozator şi dramaturg. Se naşte la Bacău într-o familie boierească. Primeşte o educaţie aleasă, întâi în ţară, apoi la Paris, unde îşi ia bacalaureatul, dar nu-şi încheie studiile de medicină.
Reîntors în ţară, participă cu tot elanul la mişcarea culturală: colaborează la Dacia literară (1840), este membru în directoratul Teatrului Naţional din Iaşi, redactor la revista Propăşirea.
Scriitor de frunte al epocii, se angajează în lupta pentru împlinirea idealului naţional: participă la Revoluţia de la 1848 şi este unul dintre susţinătorii frecvenţi ai Unirii Principatelor (1859). În timpul domniei lui Cuza are un rol important în a obţine, de la guvernele Franţei, Angliei şi Piemontului, recunoaşterea Unirii.
Iubitor al folclorului românesc, publică volumul Poezii poluare ale românilor (1852-1853; ediţie completă, 1866), cuprinzând multe capodopere ale creaţiei populare. Îşi editează primul volum de versuri, Doine şi lăcrămioare, în anul 1853 şi compune piese de teatru. Între 1860 şi 1880 notorietatea lui este foarte mare, fiind considerat, atât în ţară, cât şi în străinătate, scriitorul reprezentativ al românilor.
Graţie autorităţii de care se bucură, numeroase reviste îi solicită colaborarea, societatea literară Junimea îl invită la seratele ei şi se simte onorată de prezenţa scriitorului; regele Carol I şi regina Elisabeta îl au printre invitaţi. Aceasta este perioada când Alcesandri publică operele sale majore: Pasteluri, Legende, Ostaşii noştri, drama istorică Despot-Vodă.
În 1878, la Montpellier, în Franţa, este premiat pentru poezia Cântecul gintei latine, distincţie care în ţară stârneşte multă emoţie şi-l confirmă în postura de „bard” al naţiunii.
Ultimii ani ai vieţii îi petrece mai mult la Paris, unde fusese numit ministru plenipotenţiar. Vara vine întotdeauna în România, la castelul Peleş, ca invitat al regelui şi al reginei, şi la Mirceşti, locul său preferat. Aici se va stinge în 1890.
Vasile Alecsandri are un rol hotărâtor în formarea şi dezvoltarea teatrului naţional, prin alcătuirea unui repertoriu românesc, prin scrierea primelor piese originale şi prin formarea gustului publicului pentru teatru. În fond, dramaturgia noastră se naşte în Moldova, sub directoratul lui Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzii şi Vasile Alecsandri, începând cu anul 1840.
Scrie vodeviluri, comedii de moravuri (Iorgu de la Sadagura, ciclul Chiriţelor), feerii folclorice (Sânziana şi Pepelea), drame istorice (Despot-Vodă), drame de inspiraţie clasică (Fântâna Blanduziei, Ovidiu). Mare parte din piesele lui Vasile Alecsandri au caracter satiric şi critic împotriva moravurilor sociale şi politice ale vremii, după cum mărturiseşte scriitorul: …am proiectat să fac din teatru un organ spre biciuirea năravurilor rele şi a ridicolelor societăţii noastre.