Pedosfera
Pedosfera constituie învelişul de soluri al Pământului; ea este foarte extinsă, aproape continuă, pe continente, dar în domeniul suboceanic lipseşte.
Solul
Solul este un sistem complex, situat la suprafaţa scoarţei terestre, format dintr-o parte minerală, o parte organică, aer şi apă, sistem înzestrat cu o propietate intrinsecă denumită fertilitate. Această proprietate a solului este deosebit de importantă, deoarece oferă plantelor substanţe nutritive într-o formă accesibilă şi asimilabilă.
Pedogeneza
Procesul de formare (geneza) a solului se numeşte pedogeneză şi are o coordonată foarte importantă, timpul (în sensul că se formează în timp, uneori îndelungat).
Principalele procese pedogenetice sunt: formarea scoarţei de alterare (prin dezagregare şi alterare chimică), diferenţierea unor orizonturi şi formarea humusului (cu o importantă componentă organică).
În formarea solurilor intervin mai mulţi factori (cum ar fi clima, rocile, relieful, microogranismele, vegetaţia, omul şi timpul) care, prin combinarea lor, generează mai multe tipuri de soluri.
Tipurile de soluri se reflectă şi sunt indentificabile prin ceea ce se numeşte profilul de sol, cuprinzând orizonturile solurilor şi caracteristicile lor.
Proprietăţile solului
Proprietăţile principale ale solului sunt fertilitatea (care poate fi naturală sau artificială, datorată agrotehnicii), culoarea, textura, structura, premabilitatea (care permite trecerea apei), porozitatea (care permite acumularea apei) şi reacţia solului (pH).
Dintre acestea, reacţia solului (sau soluţia solului) permite stabilirea tipurilor de îngrăşăminte care se pot aplica pentru îmbunătăţirea caracteristicilor sale.
Clasificarea solurilor
În prezent există o clasificare a solurilor care ia în considerare mai multe elemente legate de modul lor de formare şi de structura solurilor.
În acest context există trei tipuri de fenomene care au repartiţie latitudinală şi se îmbină teritorial:
– fenomenul de podzolire, care generează spodosoluri şi alfisoluri
– fenomenul de calcifiere, care formează molisoluri şi aridisoluri
– fenomenul de lateritizare, care formează oxisoluri şi ultisoluri.
Spodosolurile se află situate în regiunile reci, cu anumite condiţii de vegetaţie şi temperatură. Ele au dezvoltat orizonturile A, E, B şi C, iar stratul de humus are o grosime redusă, la suprafaţă.
Alfisolurile au dezvoltat orizonturile A, E, B, C şi apare un fenomen de iluviere. Ele sunt numite soluri brune.
Molisolurile sunt în mod predominant cernoziomuri. La partea superioară, orizontul este maro roşcat şi se dezvoltă în zonele de stepe.
Aridisolurile se dezvoltă în regiunile de deşerturi şi semideşerturi.
Oxisolurile sunt soluri feralitice şi feruginoase din zonele pădurii ecuatoriale şi savane.
Ultisolurile cuprind solurile feruginoase de savană, unde humusul este spălat rapid spre adâncime.
În afara acestor soluri zonale există rendzine (ca sol intrazonal), dezvoltat pe anumite tipuri de roci, terra rossa, o „rendzină” roşie, dezvoltată pe calcare, soluri gleice (influenţate de prezenţa pânzei freatice), solurile lateritice şi diferite alte varietăţi locale şi regionale.