Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale (1852-1912), prozator şi dramaturg. Se naşte în satul Haimanale, în aproprierea mănăstirii Mărgineni (Prahova), unde tatăl său, Luca, deţine o vreme postul de secretar al mănăstirii. Fraţii tatălui, Iorgu şi Costache Caragiale, sunt cunoscuţi în epocă pentru contribuţia adusă la dezvoltarea teatrului românesc.

Urmează clasele primare şi gimnaziul la Ploieşti. Din 1868 se stabileşte la Bucureşti, unde frecventează, la Conservator, cursurile de mimică şi declamaţie ale unchiului său, Costache. În 1873  îşi începe activitatea literară şi debutează la revista satirică Ghimpele. Câţiva ani îşi caută nu numai un drum în viaţă, dar şi formula propice talentului său. Face ucenicie la mai multe ziare liberale, dar mai ales în paginile revistei umoristice Claponul. Este chemat de Mihai Eminescu în redacţia ziarului Timpul, unde va rămâne patru ani. Tot prin Eminescu este introdus în cercul junimist al lui Titu Maiorescu; aici participă cu asiduitate la şedinţe şi îşi va citi comediile.

În 1879 piesa lui de debut, O noapte furtunoasă, va fi reprezentată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. După  retragerea de la ziarul Timpul, este revizor şcolar al judeţelor Suceava şi Neamţ, vreme în care o cunoaşte  pe Veronica Micle, prietena lui Eminescu. La cerere, este transferat în Argeş şi Vâlcea.

În prezenţa reginei, în anul 1884 se joacă, având mare succes, comedia O scrisoare pierdută, capodoperă a dramaturgiei româneşti. Un an mai târziu, deşi premiată de un juriu competent compus din Alecsandri, Maiorescu, Haşdeu ş.a., comedia D-ale carnavalului este primită cu fluierături, prilej pentru Maiorescu să intervină cu articolul Comediile d-lui Caragiale. În 1890 are loc premiera dramei Năpasta, care apăruse şi în volumul Teatru, publicat cu un an mai înainte.

Ion Luca Caragiale

După 1892 relaţiile cu Junimea se răcesc, iar Caragiale, orientat către proză, tipăreşte două volume. Editează împreună cu Anton Bacalbaşa revista umoristică Moftul român şi din colaborarea cu schiţe la ziarul Universul va alcătui ulterior volumul Moromete, apărut în 1901. Tot în acest volum vor fi incluse şi colaborările la Gazeta săteanului, unde au apărut pentru prima oară nuvele ca Două loturi, În vreme de război, Cănuţă, om sucit, La hanul lui Mânjoală, La conac.

Proza este rezultanta unei direcţii mai vechi a scrisului său, ajunsă acum la maximă înflorire. În 1902, procesul în legătură cu presupusul plagiat al dramei Năpasta, pledat strălucit de Barbu Delavrancea, se sfârşeşte prin condamnarea calomniatorului Caion.

În anul 1904, în urma unui concurs de favorabile împrejurări succesorale, se stabileşte cu familia la Berlin, în exil voluntar. Îl atrăgeau în capitala Germaniei perspectiva unei vieţi confortabile, posibilitatea de a-şi oferi plăceri artistice (era un pasionat meloman), poate şi o necesară tihnă pentru viitoare proiecte literare. Păstrează în permanenţă legătură cu ţara, iar corespondenţa sa berlineză îl arată atent la tot ceea ce se petrece în România, fie în literatură, fie în viaţa politică. De la Berlin va colabora regulat la reviste şi ziare din ţară.

În 1912, când împlineşte 60 de ani, Societatea Scriitorilor Români organizează sărbătorirea sa, la care nu participă decât pe cale epistolară. Moare subit la Berlin, unde este înmormântat provizoriu. Ulterior, corpul său va fi adus la Bucureşti.


Ion Luca Caragiale publicat: 2019-02-10T16:47:53+02:00, actualizat: 2019-02-10T16:47:53+02:00 by Colegiu.info