Procese afective, Procese cognitive

Procesele afective

Procesele psihice care reflectă relaţiile dintre subiect şi obiect sub formă de trăiri, uneori atitudinale, poartă denumirea de procese afective.

Diferenţieri între procesele cognitive şi afective

Între procesele afective şi cele cognitive, există o serie de diferenţieri.

Procese cognitive

– în ele, omul operează cu instrumente specializate (gândirea cu operaţii, memoria cu procese, imaginaţia cu procedee);

– subiectul se subordonează obiectului pe care încearcă să-l epuizeze cognitiv;

– ceea ce contează la ele sunt potenţele şi organizarea cognitivă a indivizilor.

Procese afective, Procese cognitive

Procese afective

– omul reacţionează cu întreaga lui fiinţă, afectivitatea este o vibraţie, concomitent organică, psihică şi comportamentală, ea este tensiunea întregului organism cu efecte de atracţie şi respingere, căutare şi evitare;

– subiectul se subordonează relaţiei, într-un fel sieşi, pentru că el este cel care introduce o anumită valoare sau semnificaţie emoţională în obiectul reflectat;

– contează organizarea motivaţională a indivizilor, raportul obiectului (perceput, gândit sau imaginat) cu necesităţile, cu gradul lor de satisfacere.



Procese afective, Procese cognitive publicat: 2022-12-06T16:25:46+02:00, actualizat: 2022-12-06T17:59:56+02:00 by Colegiu.info