Conceptul de sine, Stima de sine

Conceptul de sine

Începând cu preadolescenţa, se formează conceptul de sine care cuprinde ideile, judecăţile, evaluările cu privire la propria fiinţă, organizate într-un întreg coerent şi logic, astfel încât cu ajutorul lui persoana se înţelege mai bine pe sine şi îşi poate explica manifestările în circumstanţe diverse.

Stima de sine

Stima de sine este componenta afectiv-evaluativă şi motivaţională a cunoaşterii Eului.

Stima de sine este atitudinea pozitivă sau negativă a subiectului faţă de propria fiinţă şi modul de a se simţi capabil, important, valoros.

Conceptul de sine, Stima de sine

Ea nu se identifică doar cu un sentiment sau altul faţă de sine, care este de regulă legat de o situaţie particulară şi poate uşor oscila între pozitiv şi negativ.

Stima de sine este relativ constantă.

Cercetările aprofundate au arătat că, de fapt, stima de sine include o parte stabilă şi o alta care se modifică în timpul unor perioade dificile de viaţă în cazul unor serii de insuccese etc.

Totodată, cele trei Euri (fizic, psihic, social) sunt legate de o stimă de sine nuanţată. Astfel, cineva poate avea un nivel ridicat al acesteia cu privire la Eul spiritual, dar unul scăzut în legătură cu Eul fizic.

Aceste decalaje vor nuanţa atitudinile şi angajările celui în cauză. El va tinde să caute ocaziile care îi conservă stima şi respectul de sine şi va evita toate situaţiile opuse.



Conceptul de sine, Stima de sine publicat: 2018-06-15T15:25:27+02:00, actualizat: 2018-06-15T15:27:47+02:00 by Colegiu.info