Viaţa în Era Arhaică şi Proterozoică
Arhaicul (sau Arheozoicul) constituie cea mai lungă eră din istoria evoluţiei Terrei (mai mult de jumătate), care începe odată cu formarea Pământului ca planetă (cu 4,5-5 mld. ani în urmă).
Oceanele, a căror apă era îmbibată cu dioxid de carbon şi amoniac, au permis apariţia primelor forme de viaţă (cu 3-4,0 mld. ani în urmă). Iniţial au apărut bacteriile anaerobe, iar apoi cele care puteau realiza fotosinteza (tot anaerob); fotosinteza a permis degajarea oxigenului liber, care a început să oxideze hidrocarburile gazoase şi amoniacul, contribuind la modificarea compoziţiei atmosferei.
Trecerea de la Proterozoic la Paleozoic este marcată de o serie de evenimente, cum ar fi: existenţa unei glaciaţiuni (la sfârşitul Proterozoicului, cu cca. 600 mil. ani în urmă), apariţia bruscă a organismelor cu schelet.
Viaţa în Era Paleozoică
Paleozoicul se întinde pe cca. 325 mil. ani (în intervalul cuprins între 570 şi 245 mil. ani în urmă) şi cuprinde mai multe perioade individualizate printr-o serie de trăsături specifice. Acestea sunt: Cambrian, Ordovician, Silurian, Devonian, Carbonifer, Permian.
În perioada cambriană continuau să existe vechile nuclee continentale proterozoice, iar clima avea un caracter subtropical.
În perioada ordoviciană viaţa se desfăşura tot numai în mediul marin.
În perioada siluriană elementul cel mai important pentru mediul terestru îl constituie crearea stratului de ozon care absoarbe radiaţiile ultraviolete; în acest fel apar şi pe continente primele forme de viaţă (cu cca. 420 mil. ani în urmă) – o floră continentală.
În carbonifer se cunosc trei zone de climă: o climă caldă şi aridă, o climă tropicală (în continentele nordice) şi o zonă de clima rece (în sud). Regiunea ecuatorială (care traversa actualele continente nordice) era acoperită cu întinse păduri de ferigi arborescente pe baza cărora s-au format, în timp, principalele acumulări de huilă.
Cele mai însemnate evenimente din Paleozoic, sub raportul evoluţiei ulterioare a mediului, sunt: mărirea ariilor continentale prin adăugarea lanţurilor de munţi formaţi în cele două orogeneze paleozoice (caledonică şi hercinică), formarea unui ecran protector în atmosferă (din O3 şi O2) care, oprind radiaţiile ultraviolete, a permis instalarea vieţii şi pe uscat, dezvoltarea florei continentale (îndeosebi în Carbonifer şi Permian), apariţia succesivă a unor animale noi, formarea unor zone climatice.