Structura primară şi secundară a ADN
ADN se prezintă ca o substanţă macromoleculară bicatenară alcătuită din două catene polinucleotidice, răsucite helicoidal, în jurul unui ax comun. Distingem în macromolecula de ADN 2 structuri:
a. Structura primară monocatenară este dată de secvenţa de nucleotide dintr-o catenă care exprimă modalitatea de încifrare, de înscriere sub formă codificată biochimic, a informaţiei ereditare.
b. Structura secundară este dată de structura bicatenară dublu helicată. Diametrul dublului helix este de 2nm (20 Å) având un pas (spiră) de 3,4 nm (34 Å). Fiecare spiră a dublului helix ADN cuprinde 10 nucleotide.
Cele două lanţuri polinucleotidice sunt antiparalele, adică la unul dintre ele, legăturile fosfodiesterice se realizează între C3 al dezoxiribozei unei nucleotide şi C5 al nucleotidei următoare, pe când la nivelul celuilalt lanţ polinucleotidic, legăturile fosfodiesterice se realizează invers: C5→C3.
Împerecherea între bazele azotate are la bază principiul complementarităţii, cel mai de seamă în organizarea şi funcţionarea materialului genetic ereditar. Astfel adenina (A) este complementară timinei (T), iar guanina (G) este complementară citozinei (C).
Împerecherile de baze se realizează prin intermediul unor punţi de hidrogen: două între adenină şi timină (A = T) şi trei între guanină şi citozină (C ≡ G). Legăturile de hidrogen se formează şi se dezorganizează cu uşurinţă fără să necesite surse energetice speciale. Acest fapt explică modul în care se desfăşoară replicarea ADN, transcrierea informaţiei din ADN sau repararea ADN etc.
Structura bicatenară a ADN
Structura bicatenară a ADN prezintă de regulă o mare stabilitate fizică. Ea este asigurată astfel:
a. pe verticală, de punţile fosfodiesterice intracatenare;
b. pe orizontală, de punţile de hidrogen inercatenare.
Caracteristicile structurale finale ale ADN dublu catenar sunt dictate însă de moleculele de dezoxiriboză (D) care se aşează, cu oxigenul inelului orientate în sus, în cadrul unei catene şi orientat în jos, în cadrul catenei complementare.
Din cauza acestui aranjament opus al moleculelor de dezoxiriboză în cele două catene şi deoarece dezoxiriboza se leagă la o poziţie excentrică a bazei azotate, întreaga moleculă a ADN este obligată să se răsucească, să se spiralizeze, rezultând nu o structură dreaptă bicatenară ci una spiralată – dublu helix, în care fiecare pereche succesivă de baze azotate se întoarce 36° în direcţia acelor de ceasornic (răsucire dextrogiră), iar dublul helix face un tur complet de 360° la fiecare 10 perechi de baze.
Datorită structurii bicatenare, macromolecula de ADN poate suferi fenomene de denaturare-renaturare şi replicare (autocopiere).