Imperiul bizantin
Imperiul bizantin sau Imperiul roman de răsărit era moştenitorul legitim al culturii greco-romane. Această tradiţie culturală avea să fie modificată încetul cu încetul de două influenţe determinante.
În primul rând, oficializarea credinţei creştine ca religie de stat a schimbat în întregime rolul şi sensul culturii de atunci înainte, iar în al doilea rând, prin poziţionarea sa geografică, imperiul se deschide spre lumea orientală, din care va prelua numeroase elemente.
Arta bizantină
Arta bizantină se dovedeşte a fi o artă cu rădăcini puternice în antichitatea greco-romană, dar reorientată nu spre glorificarea fiinţei umane, ca realitate supremă, ci spre adorarea lui Dumnezeu.
Arta bizantină este o artă religioasă prin excelenţă.
Caracteristicile artei bizantine
În arhitectura religioasă, se poate spune că dominantă va fi folosirea arcului, a bolţii şi a cupolei, elemente venite din vechile tradiţii ale Asiei Mici.
Primele biserici creştine au folosit planul bazilicii forense, cunoscut sub numele de plan bazilical, care se defineşte prin următoarele elemente:
– nava centrală, mai înaltă şi mai largă decât celelalte
– două nave laterale, despărţite de cea centrală prin şiruri de coloane
– o absidă, spre răsărit, opusă intrării principale.
Sistemul de acoperire al unei asemenea clădiri este şarpanta aparentă.
Alte tipuri de plan folosite, în afara celui bazilical, sunt planul în cruce latină, cu elementul caracteristic numit transept (Mausoleul împărătesei Galla Placidia de la Ravenna) şi planul central, cu elementul caracteristic cupola (Biserica Sfântul Gheorghe din Tesalonic).
Spaţiul interior este împărţit transversal în trei părţi: altar, naos şi pronaos.
Din exterior, construcţiile bizantine sunt simple, cu un aspect sobru, accentul fiind pus pe interior.
Elementele decorative, îndeosebi sculptura, apar la portalul de la intrare, la chenarele ferestrelor sau la capitelurile coloanelor. Interiorul este decorat cu minunata artă a frescei şi mozaicului, greu de egalat, până astăzi.
Apogeul artei bizantine a fost atins în secolul al VI-lea, pe vremea împăratului Iustinian, când a fost construită Biserica Sfânta Sofia, din Constantinopol.
Dezvoltarea stilului bizantin a continuat şi în secolele următoare, chiar şi după căderea imperiului, în 1453, răspândindu-se în diferite regiuni învecinate: Grecia, Macedonia, Serbia sau Ţările Române.