Educaţia antreprenorială aduce în discuţie un subiect mult discutat, un subiect care cu ani în urmă nu putea reprezenta, în nici un fel, o temă de discuţie. Este vorba de întreprinzător, de acţiunea acestuia şi de spiritul acestei acţiuni, anume cel antreprenorial.
Într-un fel, a fi întreprinzător reprezintă o experienţă unică, chiar provocatoare, care poate aduce satisfacţii deosebite, dar presupune şi riscuri, iar de aici şi posibilitatea eşecului.
Ce înseamnă însă a fi întreprinzător, deci a acţiona într-un spirit antreprenorial? În primul rând, iniţiativă, iar prin manifestarea acesteia înseamnă capacitate decizională şi responsabilitate. Desigur, aceste elemente nu sunt proprii numai acţiunii în domeniul economiei. În contextul de faţă, acela al educaţiei antreprenoriale, ceea ce interesează este manifestarea acestora din punct de vedere economic.
A avea iniţiativă înseamnă astfel a demara o activitate economică, având conştiinţa existenţei atât a posibilităţii succesului, cât şi a eşecului. Întreprinzătorul este atunci persoana capabilă să identifice o posibilitate de acţiune economică, manifestarea efectivă semnificând simultan asumarea riscurilor presupuse de acea acţiune economică.
Manifestarea iniţiativei nu este însă singulară. Desfăşurarea activităţii iniţiate va presupune în permanenţă noi şi noi iniţiative, altfel spus asumarea de noi şi noi riscuri. A avea un spirit antreprenorial reprezintă atunci modul de a fi al unora dintre noi, respectiv capacitatea de a iniţia şi desfăşura activităţi economice prin asumarea conştientă a riscurilor asociate acestora.
Manifestarea spiritului antreprenorial este cel mai adesea consecinţa învăţării, iar după aceea a experienţei.
Spiritul antreprenorial nu semnifică spirit de aventură, ci capacitate decizională în raport cu anumite posibilităţi de acţiune, anticipând într-o măsură mai mare sau mai mică consecinţele ce decurg din decizie.
În economiile de piaţă contemporane, societăţile comerciale, companiile au dimensiuni mari şi foarte mari, aşa încât dovada capacităţii antreprenoriale se face adesea în organizaţii deja existente şi nu prin iniţierea unor noi organizaţii.
Contextele manifestării spiritului antreprenorial sunt atunci diferite, noţiunea care dă seama de ultima posibilitate amintită fiind aceea de intraprenor, în sensul de persoană care îşi manifestă capacităţile de întreprinzător în cadrul unei firme deja existente, aducând un suflu nou în acea firmă prin transformarea sa în ansamblu, prin iniţierea unor noi direcţii de dezvoltare etc.
Desigur, cei aflaţi într-o astfel de postură nu vor apărea ca întreprinzători propriu-zişi, dar vor fi apreciaţi ca specialişti. De asemenea, experienţa dobândită într-o societate comercială deja existentă, ne poate oferi experienţa necesară înfiinţării propriei noastre afaceri, deci posibilitatea manifestării noastre ca întreprinzători.
Se poate conchide atunci că manifestarea spiritului antreprenorial poate îmbrăca o multitudine de faţete, dar că întotdeauna este vorba de deschidere faţă de ceea ce se întâmplă în societate, în mediul economic, de capacitatea de a sesiza cu uşurinţă oportunităţile existente, de capacitatea de decizie, dar nu în ultimul rând, deşi poate prima impresie este cu totul alta, este vorba de o pregătire temeinică şi de disponibilitatea pentru o pregătire permanentă în domeniile în care dorim să acţionăm. În cele din urmă este ceva accesibil oricăruia dintre noi.
Dinamismul lumii contemporane este datorat în primul rând domeniului economic, iar el este rezultanta manifestării neîngrădite a spiritului antreprenorial.