1. Raţiunea de a fi a unei firme
În legătură cu raţiunea de a fi a unei firme, s-au constituit două teorii opuse:
a) teoria clasică care susţine că scopul final al firmei este maximizarea profitului;
b) teoria socio-economică care susţine că firma există pentru a promova bunăstarea societăţii.
2. Teoria clasică (raţiunea de a fi a unei firme)
Teoria clasică susţine că firmele există:
a) pentru a aduce beneficii proprietarilor (acţionarilor);
b) pentru a reduce costurile de tranziţie.
Milton Friedman, laureat al premiului Nobel, pleacă de la premisa că, astăzi, cei mai mulţi manageri:
a) sunt angajaţi ca profesionişti;
b) nu deţin în proprietate afacerea respectivă;
c) au ca singură responsabilitate gestionarea afacerii astfel încât să maximizeze beneficiul proprietarilor, acţionarilor.
Acţionarii au o singură preocupare: rezultatele financiare.
Dacă managerii decid, în mod discreţionar, să cheltuiască resurse pentru bunuri sociale, ei subminează mecanismul pieţei, deoarece aceste resurse sau costuri vor fi plătite:
a) fie de acţionari (dacă se reduc profiturile);
b) fie de salariaţi (dacă se reduc salariile);
c) fie de consumatori (dacă cresc preţurile).
În ultimul caz vânzările pot să scadă şi firma să nu supravieţuiască.
3. Teoria socio-economică (raţiunea de a fi a unei firme)
Teoria socio-economică consideră că:
a) prima prioritate este supravieţuirea firmei;
b) a doua prioritate a firmei este maximizarea profitului.
În această teorie, managerii trebuie să accepte:
a) anumite obligaţii sociale:
– nepoluarea;
– nediscriminarea;
– neînşelarea clienţilor etc.
b) costurile ce le sunt asociate.
Tot în această teorie, firmele:
a) nu mai sunt instituţii economice pure;
b) se implică în activitatea culturală, socială, sprijină autorităţile naţionale şi locale etc.
Teza lui John Rawls, că membrii cei mai dezavantajaţi ai societăţii trebuie să fie protejaţi împotriva oricărei înrăutăţiri a situaţiei lor, este interpretată drept principiu de bază al ştiinţei economice autentice care integrează dimensiunea morală a relaţiilor sociale.
În afară de justificarea economică a participării firmei la viaţa socială, mai există şi un factor motivaţional numit managementul bazat pe valori, managerii acţionând pentru promovarea valorilor împărtăşite de firmă, inclusiv a celor morale: îmbunătăţirea imaginii firmei prin asocierea ideii de onorabilitate, celei de performanţă.