Viitorul societăţii umane va depinde de măsurile şi acţiunile care se iau pentru a consolida legăturile pozitive ale omului cu natura.
Protecţia mediului înconjurător a devenit una dintre preocupările majore ale societăţii moderne. Pentru protecţia mediului trebuie avute în vedere forma de poluare la care este supusă fiecare componentă, nivelul acesteia şi efectele asupra celorlalte componente ale mediului.
Protecţia calităţii aerului
Protecţia calităţii aerului este activitatea de prevenire, limitare a poluării aerului, prin măsuri tehnice şi legislative, pentru a evita apariţia unor efecte negative în mediu, în sănătatea umană şi în bunurile materiale.
Pentru acestea sunt necesare o serie de măsuri: controlul surselor de poluare, stabilirea concentraţiilor maxim admisibile şi monitorizarea nivelului poluării, instalarea de utilaje de reţinere a poluanţilor, utilizarea substanţelor nepoluante (benzină fără plumb, hidrogenul sau resursele energetice nepoluante), a materialelor fonoabsorbante, efectuarea de împăduriri şi mărirea suprafeţelor oxigenabile precum sunt lacurile.
Protecţia calităţii apelor
Protecţia calităţii apelor constituie un mijloc de creştere a resurselor utilizabile şi de prevenire a efectelor distructive asupra mediului.
Deşi apele au o capacitate mare de autoepurare, prezenţa unor poluanţi impune măsuri de epurare a apelor uzate, pentru a ajunge în hidrosferă la condiţii cât mai apropiate de cele naturale. Epurarea are loc în trei faze: fizică, chimică, biologică.
Protecţia calităţii solului
Protecţia calităţii solulului se impune în condiţiile în care el este o resursă importantă şi fragilă pentru activităţile agricole, fiind supus unor presiuni care îi micşorează potenţialul.
Pentru redresarea sau păstrarea calităţilor sale se impun o serie de măsuri de prevenire, stopare, diminuare a poluării sau degradării lui. Se urmăresc: prevenirea degradării fizice prin respectarea practicilor agricole, a eroziunii, a excesului de apă, a sărăturării, a compoziţiei chimice prin fertilizare şi controlul acidifierii, diminuarea poluării cu pesticide şi substanţe radioactive.
Protecţia vegetaţiei şi faunei
Protecţia vegetaţiei şi faunei este cea mai veche formă de conservare şi ocrotire.
Situaţia actuală arată că, prin deranjarea relaţiilor abiotice şi biotice, biosfera este supusă unor fenomene de degradare exprimate în: pierderea biodiversităţii faunistice şi floristice, producerea unor mutaţii în comportamentul biologic, fiziologic al acestora şi afectarea calităţii vieţii pe Terra.
Cauzele acestor distrugeri rezidă în exploatarea fără limite a unor resurse valoroase pentru asigurarea creşterii industriale prin activităţile de pescuit. FAO a anunţat că, din cele 17 zone majore de pescuit exploatate până în prezent la limite suportabile, 9 au intrat într-un proces de declin.