Prin anii 1960, în cadrul Departamentului de Apărare al SUA (Department of Defence) a apărut şi s-a dezvoltat reţeaua ARPANET (Advanced Research Projects Agency NETwork). Iniţial, a fost formată din patru minicalculatoare orientate pe comutarea de pachete. Reţeaua era concepută astfel încât, dacă o parte din reţea era distrusă, informaţiile puteau fi transmise pe alte rute. În anul 1973, reţeaua ARPANET a stabilit legături şi cu calculatoarele din Anglia şi Norvegia, devenind o reţea internaţională.
Internet este o reţea foarte mare de calculatoare care conectează între ele milioane de reţele mai mici din lumea întreagă. La reţeaua Internet pot fi conectate toate tipurile de calculatoare. Toate calculatoarele conectate la Internet pot face schimb de informaţii între ele.
Pachetul (packet) este format din informaţia propriu-zisă şi informaţiile de control care conţin adresa destinatarului şi adresa expeditorului. Informaţia de control este memorata în antetul pachetului.
Comutarea de pachete (packet switching) este cea mai răspândită tehnică folosită în transmiterea datelor în reţele de arie largă. Ea se bazează pe separarea calculatoarelor după funcţii:
1. Calculatoare cu funcţii de aplicaţii. Ele sunt conecate la reţea pentru a comunica cu un calculator aflat la distanţă, în vederea executării unei aplicaţii. Se mai numesc şi calculatoare gazdă (host). Rolul lor este de a distribui pachetele terminalelor utilizator conectate la Internet.
2. Calculatoare cu funcţii de comunicaţie. Ele se folosesc pentru a asigura comunicarea între două calculatoare gazdă aflate la distanţă. Rolul lor este de a dirija pachetele de la expeditor la destinatar. Se mai numesc noduri pentru comutarea pachetelor sau rutere. Unele noduri au şi rolul de porţi de conectare a calculatoarelor gazdă de reţea.
Comunicarea între noduri se face prin linii telefonice închiriate, de viteză mare, dedicate transmiterii datelor. Liniile telefonice şi nodurile formează subreţeaua de comunicaţie. Ea este folosită pentru transferarea datelor între două calculatoare gazdă conectate la două porturi aflate la distanţă. Ruta pachetului este formată, în ordine, din nodurile prin care trece pachetul pentru a ajunge la destinaţie. Operaţia de dirijare a unui pachet în reţea este făcută automat de reţea, conform unui anumit protocol de comunicare.
Protocolul de comunicare reprezintă un set de reguli prin care se asigură schimbul de date şi de mesaje între două calculatoare între care s-a stabilit o legătură fizică. El stabileşte un limbaj comun de dialog şi o disciplină a conversaţiei.
Reţelele care formează Internetul pot folosi fiecare în parte un anumit protocol de comunicare între propriile calculatoare dar, între ele, reţelele nu pot folosi decât un protocol unic de comunicare. Acest protocol se numeşte IP (Internet Protocol). Ele asigură transmiterea pachetelor între două calculatoare gazdă.
IP este completat cu protocolul TCP (Transmission Control Protocol) care împarte mesajul în unităţi de date, numerotează pachetele unui mesaj şi reface mesajul, la destinaţie, din pachete. Datele sunt privite ca şiruri de octeţi care sunt împărţite în segmente. Fiecare segment este atribuit unui pachet. Totodată, acest protocol verifică şi dacă mesajul a fost transmis corect: să nu se piardă date, să nu fie date duplicate sau să nu fie date eronate. Operaţia de verificare este asigurată prin adăugarea unor informaţii de control la pachet. Aşadar, între reţelele conectate la Internet, comunicarea se face folosind protocolul IP/TCP.