Jean-Paul Sartre (1905-1980) – Existenţialismul este un umanism
Nu există natură umană
Ateismul existenţialist, pe care îl susţin, afirmă că dacă Dumnezeu nu există, atunci există cel puţin o fiinţă a cărei existenţă precede esenţa, o fiinţă care există înainte de a fi definită prin vreun concept şi că acea fiinţă este omul. (…)
Ce se înţelege aici prin enunţul că existenţa precedă esenţa? Aceasta înseamnă că omul mai întâi există, se găseşte, se iveşte în lume şi după aceea se defineşte.
Aşa cum este conceput de către existenţialist, omul este nedefinibil pentru că la început el nu este încă nimic. Dar apoi el va fi ceva şi va fi ceea ce se va face singur. Astfel, nu există natură umană, fiindcă nu există vreun Dumnezeu care să o conceapă. (…)
Dostoievski a scris: „dacă Dumnezeu nu ar exista, totul ar fi permis„. Aceasta este punctul de plecare al existenţialismului. Într-adevăr, totul este permis dacă Dumnezeu nu există şi în consecinţă omul este abandonat pentru că el nu găseşte nici în sine, nici în afara sa vreo posibilitate de care să se agaţe. El nu îşi mai poate găsi scuze.
Dacă, într-adevăr, existenţa precedă esenţa, nu vom putea explica niciodată ceva prin referire la o natură dată sau fixată; cu alte cuvinte, nu există determinisim, omul este liber, omul este libertatea.
Pe de altă parte, dacă Dumnezeu nu există, noi nu găsim nicio valoare sau rânduială care să ne legitimeze comportamentul. Astăzi, nici în spatele nostru, nici în faţa noastră, în domeniul luminos al valorilor, nu avem scuze sau justificări. Suntem singuri, fără scuze. Aceasta este ideea pe care voi încerca să o exprim când voi spune că omul este condamnat să fie liber.