Faringele
Faringele este un segment în care se întâlnesc căile digestive şi respiratorii.
Peretele faringelui are o componentă musculară striată foarte importantă pentru deglutiţie.
Esofagul
Esofagul este un tub flexibil care face legătura între faringe şi stomac.
Stomacul
Stomacul este situat în partea superioară a cavităţii abdominale, imediat sub diafragmă. Dimensiunile lui depind de modul de hrănire.
Mamiferele fitofage au un stomac foarte încăpător deoarece hrana lor este voluminoasă şi are o proporţie redusă de substanţe nutritive.
Mamiferele prădătoare au de asemenea un stomac încăpător deoarece se hrănesc ocazional.
Mamiferele omnivore, având hrana acesibilă şi un conţinut nutritiv satisfăcător au un stomac mai mic.
Majoritatea mamiferelor prezintă un stomac unicameral. Fac excepţie rumegătoarele, la care stomacul are 4 camere.
Digestia gastrică
Digestia gastrică începe cu acumularea bolurilor alimentare. Prin mişcările sale, stomacul amestecă hrana cu sucul gastric până când conţinutul arata ca o pastă. Sucul gastric conţine apă, mucus, ioni minerali, acid clorhidric şi enzime.
Pepsina
Dintre enzime, cea mai importantă este pepsina. Ea hidrolizează proteinele până la molecule cu lanţuri mai scurte de aminoacizi (albumoze şi peptone). Dacă glandele gastrice ar produce pepsină activă, ele s-ar autodistruge deoarece sunt formate din celule, deci conţin proteine. Aşa că pepsina este eliminată în stomac sub forma inactivă (pepsinogen) care, în prezenţa HCl, devine pepsină. Pepsina din stomac nu atacă peretele acestuia, deoarece el este protejat de un strat de mucus.
Labfermentul
O altă enzimă, labfermentul, coagulează (încheagă) laptele în prezenţa Ca2+. Este mai activă la mamiferele tinere, mai ales la sugari.
Lipaza gastrică
Lipaza gastrică hidrolizează grăsimile în acizi graşi şi glicerol, dacă sunt emulsionate (adică dacă formează în apă picături fine, aşa cum sunt cele din lapte şi ou).
Acidul clorhidric
Acidul clorhidric are mai multe roluri, printre care: activează pepsina, creează un mediu acid necesar acţiunii pepsinei, împiedică dezvoltarea germenilor ajunşi odată cu hrana în stomac.
Pe măsură ce se desfăşoară digestia gastrică, mişcările tot mai puternice forţează deschiderea orificiului piloric, (trecerea spre duoden) care permite să treacă o cantitate mică de conţinut. Imediat, sfincterul piloric (un muşchi circular) se contractă din nou, închizând trecerea. Fenomenul se reia, astfel că stomacul trimite spre intestin „porţii” mici de conţinut, evitând supraîncărcarea intestinului.
Digestia la rumegătoare
Rumegătoarele înghit hrana nemestecată, care ajunge în ierbar. Aici trăiesc bacterii simbionte. Ele descompun peretele celulozic al celulelor vegetale şi deschid accesul la conţinutul celular nutritiv.
În ciur, se formează mici cocolaşe care ajung din nou în gură şi sunt rumegate. Reînghiţită, hrana ajunge în foios şi apoi în cheag, care este stomacul propriu zis, cu glande gastrice. Surplusul de bacterii simbionte este digerat de animalul gazdă.
Astfel, rumegătoarele pot utiliza celuloza, deşi nu produc enzime care să hidrolizeze această substanţă.