Relieful
Relieful – prin altitudine, orientarea versanţilor, gradul de înclinare a pantelor, fragmentare – determină, direct sau indirect, distribuţia organismelor vii.
Relieful se desfăşoară pe suprafaţa terestră în două medii diferite: continental şi oceanic. La randul lor, acestea cuprind macroformele de relief cum sunt munţii, dealurile, podişurile, câmpiile şi microformele incluse pe acestea, cum ar fi: relieful carstic, relieful dezvoltat pe loess, relieful deşertic, relieful fluviatil, relieful antropic etc.
Factorii geomorfologici
Altitudinea
Altitudinea conduce la etajarea climei, contribuind la repartiţia structurată pe verticală a faunei, florei, solurilor şi a modului de utilizare economică şi de repartiţie a aşezărilor umane.
Elementele climatice se modifică pe măsură ce altitudinea creşte: temperatura scade cu 6°C la 1000 m, presiunea atmosferică scade, în schimb cresc precipitaţiile şi intensitatea vânturilor.
Orientarea versanţilor
Modul de orientare a versanţilor determină schimbări cantitative în înputul de lumină, căldură, umiditate şi intensitate a vântului. Orientarea versanţilor influenţează factorii geoecologici prin expunerea acestora faţă de lumina şi căldura solară.
Pe pantele cu expunere sudică au frecvenţă mai mare plantele xerofile, iar pe cele nordice, vegetaţia mezofilă sau higrofilă. Un exemplu tipic este valea Rhonului, unde, pe versantul cu expunere nordică, umbrit, vegetaţia alpină coboară până în Provence, iar pe cel sudic, însorit, vegetaţia mediteraneană şi suprafeţele viticole sunt prezente până la Geneva. Pe versanţii cu expunere nordică, intensitatea redusă a luminii favorizează creşterea plantelor umbrofile, pe când, pe versanţii însoriţi, se dezvoltă plantele fotofile.
Gradul de expunere a versanţilor influenţează limita pădurilor. Astfel, în Munţii Alpi, pe versanţii sudici, limita pădurilor urcă la altitudinea de 3.300 m, pe când pe versanţii orientaţi spre nord, nu depăşeşte 2.900 m.
Gradul de înclinare a pantelor
Înclinarea pantelor influenţează caracterul biocenozelor, microclimatelor, fenologia plantelor şi posibilităţile de utilizare economică (înclinarea mai mică de 2% este favorabilă tuturor tipurilor de construcţii, iar cele mai mari de 70% impun evitarea construcţiilor grele).
Gradul de înclinare a terenului condiţionează posibilităţile de utilizare economică. Grosimea solului şi unele procese de versant sunt favorizate sau limitate de caracteristicile pantelor.
Relieful poate influenţa distribuţia vegetaţiei şi a faunei şi prin funcţia de adăpost, când apare ca paravan contra vânturilor uscate sau reci. Un exemplu: în Depresiunea Subcarpatică Olteană, de la Baia de Aramă la Horezu, castanul comestibil vegetează în condiţii prielnice, ca şi în Depresiunea Baia Mare.
În schimb, în depresiunile închise, fără scurgerea aerului rece, se creează inversiuni de temperatură şi de vegetaţie. Asemenea situaţii sunt frecvente în Defileul Dunării şi în Depresiunea Petroşani.
Rol de adăpost au depresiunile submontane, dar şi lanţurile muntoase dispuse în faţa maselor de aer rece. La adăpostul acestora, înflorirea şi fructificarea plantelor se realizează mai devreme decât la plantele care cresc în locuri deschide.
DEX: geomorfologie
Geomorfologie – Ramură a geologiei care se ocupă cu studiul formelor de relief și al producerii lor; ştiință care studiază formele de relief ale scoarței terestre; ştiință care studiază geneza și caracteristicile formelor de relief, modul lor de grupare și răspândire pe suprafața Pământului; morfologie terestră.