Demonstraţia
Demonstraţia este procesul logic (raţionamentul sau lanţul de raţionamente) prin care o propoziţie dată este conchisă numai din propoziţii adevărate.
Combaterea
Combaterea este procesul invers demonstraţiei prin care o propoziţie este respinsă ca falsă, adică demonstrăm că aserţiunea „p este o propoziţie falsă” este o propoziţie adevărată (în acest sens combatarea este tot o demonstraţie).
Structura demonstraţiei
Orice demonstraţie se compune din:
– Teza de demonstrat (demonstrandum) este o propoziţie concretă pe care o propunem şi pe care urmează să o argumentăm (demonstrăm, dovedim).
– Fundamentul demonstraţiei (principia demonstrandi) este un ansamblu de premise din care urmează să conchidem teza (premisele sunt numite şi argumente).
– Procesul de demonstrare (forma logică a raţionamentului care leagă fundamentul de teză) este raţionamentul sau ansamblul de raţionamente prin care deducem teza din premise.
Diferenţa esenţială între demonstraţie şi deducţie este faptul că în demonstraţie ştim că premisele (P) sunt adevărate şi, conform condiţiei esenţiale a validităţii, dacă premisele sunt adevărate, atunci concluzia (Q) este adevărată.
Schema de inferenţă a demonstraţiei este:
– P (adevărate)
– Q (adevărată).
Dacă premisele P sunt adevărate şi demonstraţia este corectă, atunci concluzia Q este adevărată. Rezultatul se marchează cu Q.E.D. (quod erat demonstrandum = ceea ce era de demonstrat).
Demonstraţia este, de fapt, „reducerea unei propoziţii date la propoziţii adevărate” cu ajutorul raţionamentelor valide.
Se înţelege că nu există o procedură universal valabilă de a afla fundamentul demonstraţiei şi că trebuie să intuim din ce propoziţii deducem şi cum deducem.