I. Legea morală a Vechiului Testament (Decalogul)
Cu paisprezece secole înainte de Hristos, Dumnezeu Se descoperă lui Moise pe Muntele Sinai şi dă Legea poporului ales.
Porunca divină exprimă voia lui Dumnezeu, fiind un cuvânt de maximă autoritate.
Ea face parte din Revelaţia divină.
II. Cele 10 Porunci
1. Porunca întâi:
Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău. Să nu ai alţi dumnezei fără de Mine.
Venind din Egipt – după trecerea prin Marea Roşie – poporul Israel se îndrepta spre Canaan, Ţara Făgăduinţei.
Atât egiptenii, cât şi popoarele Canaanului erau politeişti, se închinau zeilor.
Prima poruncă a Decalogului proclamă monoteismul, adică recunoaşterea unui singur Dumnezeu.
Astfel, cinstirea lui Yahve apare ca o expresie a credinţei poporului în Cel care l-a eliberat din robia lui Faraon.
2. Porunca a doua:
Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici vreo asemănare cu ceva din câte sunt în cer, acolo sus, ori din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor şi nici să nu le slujeşti.
Această poruncă denunţă idolatria ca o falsă închinare.
Ce erau idolii, chipurile cioplite?
Sub influenţa popoarelor vecine, israeliţii au fost permanent tentaţi să practice idolatria.
Idolii erau obiecte din piatră, aur sau lemn, reprezentând animale, astre sau chipuri umane.
Adorarea suveranilor ca zeităţi era o practică obişnuită în antichitatea egipteană şi persană.
Nu există nici o legătură între idolatrie şi cinstirea icoanelor.
Idolatria anulează adorarea lui Dumnezeu.
3. A treia poruncă:
Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert.
A lua în deşert numele Domnului înseamnă a nu recunoaşte sfinţenia Lui.
Necinstirea lui Dumnezeu se arăta prin blestem, trivialitate şi blasfemie, ca forme ale necredinţei.
4. A patra poruncă:
Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti.
Pentru evrei, sâmbăta (sabatul) reprezenta ziua de odihnă săptămânală.
Ea le aducea aminte de ieşirea din robia egipteană.
Această zi primea nu numai sensul concret de odihnă ca încetare a lucrului, ci şi o dimensiune spirituală.
Ca zi închinată Domnului, ziua odihnei devine prilej al comuniunii cu Dumnezeu.
5. A cincea poruncă:
Cinsteşte pe tatăl său şi pe mama ta.
Iubirea faţă de părinţi este un sentiment firesc, ce ţine de natura omului.
În plan uman, familia este cea mai potrivită expresie a comuniunii, a iubirii împlinite.
6. A şasea poruncă:
Să nu ucizi.
Creat după chipul lui Dumnezeu şi chemat la asemănarea cu El, adică la îndumnezeire, omul trebuie să răspundă acestei chemări.
Întreaga viaţă a omului constituie acest răspuns.
Viaţa este pentru noi temelia vieţii veşnice.
Suprimând viaţa, omul face ca această şansă unică să se piardă, pentru el (sinuciderea) sau pentru ceilalţi (crima).
7. A şaptea poruncă:
Să nu te desfrânezi.
Ce este desfrâul?
O fărâmiţare interioară, o erodare a trupului, a sentimentelor şi a sufletului.
Relaţiile sexuale dinaintea căsătoriei, adulterul, homosexualitatea, prostituţia – toate aceste sunt forme ale desfrâului.
8. A opta poruncă:
Să nu furi.
Furtul este un act imoral, pentru că anulează dreptatea.
Înşelarea şi furtul trădează lipsa de respect pentru bunurile aproapelui şi pentru bunul public.
9. A noua poruncă:
Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.
Ca ascundere sau deformare a adevărului, minciuna ţine de realitatea vieţii omului căzut în păcat.
Citim în Sf. Scriptură că diavolul este tatăl minciunii şi înţelegem că a spune şi a trăi adevărul ţine de demnitatea umană.
10. A zecea poruncă:
Să nu râvneşti la nimic din câte sunt ale aproapelui tău.
Ultima porunca a Decalogului opreşte dorinţele egoiste şi pofta după ceea ce aparţine aproapelui.
Dorinţele imorale generează fapte pe măsură.
Este un nonsens să-ţi clădeşti fericirea pe nefericirea altora.
Moise cu Decalogul, Pergament cu cele 10 Porunci
III. Să nu uităm şi ce scrie în Biblie
Cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.
Cine zice Îl cunosc şi nu păzeşte poruncile Lui este un mincinos şi adevărul nu este în el.
Cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită.
Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.
↗ Citeşte şi Predica de pe munte, cu Cele nouă Fericiri