Coresi – Primele tipărituri în limba română
Coresi, tipograf, editor şi traducător. Lucrează la Târgovişte, apoi la Braşov, unde tipăreşte cu litere chirilice cărţi slavone, dar şi româneşti.
Lui i se datorează cele dintâi tipărituri în limba română: Întrebarea creştinească (lucrare cunoscută şi sub numele de Catehism, apărută în 1559), Tetraevanghel (1561), o traducere din Noul Testament a celor patru evaghelii, Liturghier (1570), Psaltire (1570).
Tipăriturile sale au avut o mare importanţă pentru evoluţia şi unificarea limbii române.
Mitropolitul Varlaam – Emanciparea limbii române
Varlaam (1585-1657), scriitor şi traducător religios.
Ajuns mitropolit al Moldovei (1632), înfiinţează o tipografie la biserica Trei Ierarhi din Iaşi, unde tipăreşte în 1643 Cazania intitulată Carte românească de învăţătură, monument de limbă veche românească. Volumul cuprinde 75 de predici, care se rostesc duminică şi în cele mai importante sărbători ale anului. Cazania a avut o largă circulaţie în epocă.
O altă lucrare importantă este Răspunsul împotriva Catehismului calvinesc (1645).
Mitropolitul Dosoftei – Primul nostru poet
Dosoftei (1624-1693), cărturar, poet şi traducător. Este, în două rânduri, mitropolit al Moldovei.
Contribuie la introducerea limbii române în cărţile bisericeşti, în locul celei slavone. Scrie Psaltirea în versuri (1673) şi Viaţa şi petrecerea sfinţilor (1686), proză narativă.
Este unul dintre cei dintâi poeţi ai literaturii române, care a creat versuri cu parfum popular şi arhaic.
Mitropolitul Antim Ivireanul – Arta oratoriei religioase
Antim Ivireanul (c. 1660-1716), orator bisericesc, traducător, tipograf.
Născut în Iviria (vechea denumire a Georgiei), a fost adus la Bucureşti de domnitorul Constantin Brâncoveanu, care auzise de iscusinţa sa în xilogravură (arta de a grava în lemn), pictură şi broderie. În scurtă perioadă îl pune în fruntea tipografiei domneşti. Călugărit cu numele de Antim, ajunge egumen al mănăstirii Snagov, apoi episcop al Râmnicului şi mitropolit al Ţării Româneşti (1708-1714).
Predicile sale, scrise între 1709 şi 1716 şi tipărite postum, intitulate Didahii, marchează începuturile oratoriei româneşti.